ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul CNAS adaugă o zi neplătită la concediul medical (consultanți fiscali)

31 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Practic, analiza conținutului proiectului relevă o problemă majoră de legalitate, întrucât exemplul de calcul inclus în norme contrazice prevederile actului normativ de bază, menționează consultanții.

 
 
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenționează să introducă un exemplu de calcul care precizează în mod explicit că se scade prima zi lucrătoare de concediu medical, un proiect în acest sens fiind publicat pe site-ul instituției, avertizează consultanții fiscali. 

'Această abordare schimbă efectul juridic al OUG nr. 91/2025 și conduce, în practică, la introducerea unei zile neplătite suplimentare, care nu este prevăzută de ordonanță. Normele metodologice nu pot modifica sau completa actul normativ de rang superior, ci au exclusiv rolul de a explica și aplica prevederile legale existente', a declarat Luminița Obaciu, membră în cadrul Comitetului Fiscal al Camerei Consultanților Fiscali, citată în comunicat.


Conform sursei citate, 'este bine-cunoscut faptul că medicul acordă concediul medical pe o perioadă calendaristică, astfel că prima zi de medical poate fi o zi nelucrătoare'.

'În această ipoteză, aplicarea exemplului din proiectul de norme ar conduce la situații nejustificate în care persoanele care intră în concediu medical într-o zi nelucrătoare ar fi dezavantajate prin scăderea primei zile lucrătoare, deși legea nu prevede o asemenea sancțiune financiară', se arată în comunicat.

O astfel de interpretare este de natură să genereze aplicări neunitare în practică, confuzie pentru angajatori și asigurați și, în final, potențiale litigii, precizează sursa citată.

Practic, analiza conținutului proiectului relevă o problemă majoră de legalitate, întrucât exemplul de calcul inclus în norme contrazice prevederile actului normativ de bază, menționează consultanții.

'Potrivit legislației în vigoare, respectiv Ordonanța de urgență nr. 158/2005, concediul medical se acordă pe zile calendaristice, însă indemnizația aferentă se plătește exclusiv pentru zilele lucrătoare din perioada de concediu. Această regulă este esențială pentru înțelegerea corectă a mecanismului de plată și trebuie avută în vedere la interpretarea oricărei modificări ulterioare', afirmă Luminița Obaciu.

Ordonanța de urgență nr. 91/2025 prevede că, în perioada februarie 2026 - decembrie 2027, concediul medical se plătește începând cu a doua zi de concediu medical. Astfel, textul ordonanței se referă la prima zi de concediu medical, fără a distinge între zile lucrătoare și nelucrătoare, iar această prevedere trebuie interpretată în mod obligatoriu în corelație cu regulile generale din OUG nr. 158/2005 privind plata exclusiv a zilelor lucrătoare, se mai precizează în document.

'În acest context, dacă prima zi de concediu medical este o zi nelucrătoare, cum ar fi o sâmbătă, o duminică sau o sărbătoare legală, nu poate exista o zi neplătită din perspectiva indemnizației, deoarece respectivele zile nu ar fi fost plătite oricum. Într-o asemenea situație, plata indemnizației va începe cu prima zi lucrătoare din concediul medical, fără a se putea reține existența unei zile lucrătoare neplătite', susțin consultanții.

Din păcate, noul proiect al CNAS vine cu o completare nepermisă la legea primară în sensul că un concediu medical se plătește începând cu a doua zi lucrătoare de concediu medical, față textul legal care vorbește de a doua zi de concediu medical, fără sintagma 'lucrătoare', iar acest lucru conduce la anomalia descrisă mai sus, mai arată comunicatul.

'Această abordare nu doar că modifică efectul juridic al OUG nr. 91/2025, dar generează și o incoerență tehnică evidentă în ceea ce privește suportarea indemnizației între angajator și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS)', precizează sursa citată.

Conform legislației actuale, indemnizația de concediu medical este suportată din fondul de salarii al angajatorului începând cu a doua zi calendaristică de concediu medical și până în a șasea zi calendaristică inclusiv, iar începând cu a șaptea zi calendaristică, indemnizația este suportată din FNUASS.

Totuși, în exemplul din normele propuse, în care se scade o zi lucrătoare, nu mai rezultă în mod clar câte zile sunt suportate de angajator și câte de FNUASS, raportat la zilele calendaristice ale concediului.

'Prin eliminarea unei zile lucrătoare din calcul, fără a corela această scădere cu intervalele calendaristice stabilite de lege pentru suportarea indemnizației, exemplul din norme nu poate fi aplicat. Practic, se ajunge la situații în care numărul de zile plătite nu mai corespunde nici cu perioada de suportare din fondul de salarii al angajatorului, nici cu cea din FNUASS, ceea ce face imposibilă o aplicare corectă și coerentă a regulilor legale', notează consultanții fiscali.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 579 / 21513
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...