Progresul bugetar riscă să rămână fragil şi nesustenabil pe termen lung fără reforme structurale, avertizează RBL
22 Ianuarie 2026 Agerpres
Totodată, digitalizarea administraţiei publice, debirocratizarea şi reforma companiilor de stat rămân capitole al căror progres este mult sub aşteptări, susţine sursa citată care precizează că mediul de afaceri şi-a demonstrat capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi este momentul ca statul să răspundă cu aceeaşi determinare în ritmul reformelor asumate.
Încasările din TVA au crescut cu 30% faţă de noiembrie 2024, pentru prima dată din 2010 când se înregistrează o asemenea performanţă în colectare, iar absorbţia fondurilor europene a atins cele mai bune rezultate de la aderarea României la UE, însă există un risc major, şi anume stagnarea reformelor structurale de care România are nevoie, consideră Fundaţia Romanian Business Leaders (RBL).
"Datele oficiale arată evoluţii semnificative pe mai multe fronturi: încasările din TVA au crescut cu 30% faţă de noiembrie 2024, ajungând la 12,2 miliarde lei, un ritm dublu faţă de nivelul implicat de inflaţie şi creşterea cotei de TVA. Este pentru prima dată din 2010 când se înregistrează o asemenea performanţă în colectare. Totodată, absorbţia fondurilor europene a atins cele mai bune rezultate de la aderarea României la UE, cu peste 22 de miliarde lei atrase până la finalul lui noiembrie 2025, în creştere cu 40% faţă de anul precedent. Deficitul bugetar raportat la PIB a scăzut de la 7,1% la 6,4% în intervalul noiembrie 2024 - noiembrie 2025, fiind estimat la 7,7% la final de an, sub prognoza iniţială de 8,4%. Cu toate acestea, RBL semnalează un risc major dat de stagnarea reformelor structurale de care România are nevoie. Reforma justiţiei rămâne blocată, pensiile speciale nu au fost eliminate, iar măsurile cu impact real în eficientizarea statului lipsesc în continuare. Fără aceste reforme, progresul bugetar riscă să rămână fragil şi nesustenabil pe termen lung", arată organizaţia într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
"Datele oficiale arată evoluţii semnificative pe mai multe fronturi: încasările din TVA au crescut cu 30% faţă de noiembrie 2024, ajungând la 12,2 miliarde lei, un ritm dublu faţă de nivelul implicat de inflaţie şi creşterea cotei de TVA. Este pentru prima dată din 2010 când se înregistrează o asemenea performanţă în colectare. Totodată, absorbţia fondurilor europene a atins cele mai bune rezultate de la aderarea României la UE, cu peste 22 de miliarde lei atrase până la finalul lui noiembrie 2025, în creştere cu 40% faţă de anul precedent. Deficitul bugetar raportat la PIB a scăzut de la 7,1% la 6,4% în intervalul noiembrie 2024 - noiembrie 2025, fiind estimat la 7,7% la final de an, sub prognoza iniţială de 8,4%. Cu toate acestea, RBL semnalează un risc major dat de stagnarea reformelor structurale de care România are nevoie. Reforma justiţiei rămâne blocată, pensiile speciale nu au fost eliminate, iar măsurile cu impact real în eficientizarea statului lipsesc în continuare. Fără aceste reforme, progresul bugetar riscă să rămână fragil şi nesustenabil pe termen lung", arată organizaţia într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Totodată, digitalizarea administraţiei publice, debirocratizarea şi reforma companiilor de stat rămân capitole al căror progres este mult sub aşteptări, susţine sursa citată care precizează că mediul de afaceri şi-a demonstrat capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi este momentul ca statul să răspundă cu aceeaşi determinare în ritmul reformelor asumate.
Pe de altă parte, RBL avertizează asupra unei ameninţări serioase pentru competitivitatea economiei româneşti prin menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA). Deşi recent IMCA s-a redus de la 1% la 0,5% în 2026 şi s-a legiferat eliminarea completă a acestuia din 2027, datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată o încetinire clară a ritmului de atragere a investiţiilor străine directe după introducerea acestei taxe.
"Dacă în perioada 2020-2022, stocul de investiţii străine directe (ISD) a crescut de la 76,65 miliarde de euro la aproape 99 miliarde de euro, în intervalul dintre ultimul trimestru fără IMCA din 2022 şi trimestrul II din 2025, România a atras suplimentar doar circa 15 miliarde de euro. Menţinerea unor astfel de măsuri fiscale riscă să descurajeze şi mai mult deciziile viitoare de investiţii într-un moment în care România are nevoie de capital privat pentru a susţine creşterea economică", subliniază organizaţia care reprezintă mediul de afaceri.
De asemenea, RBL consideră că reluarea mesajelor publice privind introducerea impozitului progresiv pe veniturile salariale ridică semne serioase de întrebare, în condiţiile în care studiile recente arată lipsa unui impact real pozitiv la buget al unei astfel de măsuri, în contextul României de astăzi. Potrivit comunicatului, o astfel de măsură este strict populistă şi nu ar aduce venituri suplimentare la buget.
"Nu identificăm niciun beneficiu economic concret, doar riscul descurajării muncii celor mai productivi dintre noi şi al unei colectări mai slabe, când experienţa ne arată că trecerea la cota unică de impozit pe venit de 16% a adus de fapt venituri cu 20% mai mari (raportat la PIB) decât cotele progresive de 18-40%. Considerăm că o astfel de măsură ar fi strict populistă şi ar dăuna competitivităţii economiei româneşti, pe lângă faptul că nu ar aduce venituri suplimentare la buget pe structura actuală de salarii a economiei. Revenirea la impozitarea progresivă ar creşte costurile cu forţa de muncă la nivelele necompetitive în regiune şi ar fi un pas înapoi, nu înainte, în acest moment şi context economic naţional, regional şi global", se mai precizează în documentul citat.
În aceste condiţii, RBL solicită Guvernului să onoreze promisiunile de a reforma statul şi să accelereze măsurile cu impact real: reforma companiilor de stat, digitalizarea, debirocratizarea, reforma justiţiei. În acelaşi timp, organizaţia cere stabilitate, consultări regulate şi predictibilitate fiscală, arătând că mediul de afaceri are nevoie de reguli clare pe termen lung, nu de noi taxe care penalizează performanţa.
Fundaţia Romanian Business Leaders este o organizaţie cu peste 600 de membri în Bucureşti şi în cele opt filiale locale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 673 / 21500 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





