
Preţurile chiriilor au crescut mai mult pentru locuinţele noi, în acest an (analiză)
24 Octombrie 2023
AgerpresConform datelor Eden Capital Development şi Oana Ivan&Associates, aprecierea proiectelor rezidenţiale noi, faţă de cele vechi, a ajuns la 10-15% pentru cei care au achiziţionat locuinţe în ultimii doi ani.
Piaţa chiriilor înregistrează creşteri de la lună la lună şi diferenţe tot mai mari de preţ între locuinţele noi şi cele vechi, în acest an fiind vorba despre o creştere cu 5% până la 7% în favoarea spaţiilor locative noi, arată o analiză întocmită de un dezvoltator imobiliar, în colaborare cu o companie de consultanţă.
Conform datelor Eden Capital Development şi Oana Ivan&Associates, aprecierea proiectelor rezidenţiale noi, faţă de cele vechi, a ajuns la 10-15% pentru cei care au achiziţionat locuinţe în ultimii doi ani.
"Proiectele pe care Eden Capital le-a dezvoltat în ultimii ani au acum un randament foarte bun şi sunt perfecte nu doar pentru locuire, ci şi pentru investiţie. De exemplu, un apartament de două camere din Cortina North sau Cortina Academy se închiriază, astăzi, cu preţuri între 750 şi 950 euro/lună, garsonierele cu sume peste 500 de euro/lună, iar apartamentele de 3 camere depăşesc valoarea de 1.000 euro/lună, ajungând până la 1.450 de euro/lună. Calculând la preţul de achiziţie din 2021, randamentul unei astfel de proprietăţi a crescut cu peste 30% în ultimii 2 ani, iar recuperarea investiţiei se reduce la 7 ani, ideal pentru o investiţie imobiliară", explică Elena Dumitrache, reprezentanta Eden Capital.
La rândul său, Oana Ivan, fondatoare a Oana Ivan&Associates, a subliniat faptul că inflaţia ridicată şi incertitudinile economice afectează pe toată lumea, însă, impactul mai mare a fost resimţit pe segmentul de preţuri mici şi medii.
"O maturizare reală a pieţei imobiliare implică un moment cum este cel în care ne aflăm acum, un moment în care asistăm la diferenţe tot mai mari de preţ între locuinţele noi şi cele vechi din punct de vedere al chiriilor. De exemplu, dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut un apartament nou cu 2 camere putea fi închiriat la 450 de euro/lună, iar un apartament vechi în aceeaşi zonă cu 400 euro/lună (cu o diferenţă de 50 euro), anul acesta diferenţa între cele două apartamente este de cel puţin 80 euro. Cei care caută chirii la preţuri mai mici sunt obligaţi să se orienteze către blocurile vechi sau zone mai slab conectate. Creşterea inflaţiei şi incertitudinile economice afectează pe toată lumea, însă, impactul mai mare a fost resimţit pe segmentul de preţuri mici şi medii. Pe termen lung, această tendinţă va avea impact şi în ce priveşte diferenţa de preţurilor de vânzare între segmentele vechi şi noi, aşadar apartamentele noi vor înregistra aprecieri mai mari ale valorii de piaţă, în paralel cu o creştere mai accelerată ale valorilor chiriilor. Numărul de unităţi în construcţie este încă departe de a acoperi necesarul de locuinţe noi", a spus Ivan.
Eden Capital Development are capital integral românesc şi este prezentă pe piaţa rezidenţială din Bucureşti din anul 2009. Compania are în portofoliu, sub marca Cortina, cinci ansambluri construite deja sau aflate în curs de dezvoltare - Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina Forest şi Cortina 126.
Oana Ivan&Associates este o companie de consultanţă şi intermediere pentru investitori şi cumpărători care aduce laolaltă profesionişti în imobiliare cu experienţă de peste 20 de ani pe segmentele de consultanţă integrate, dezvoltare, brokeraj, property&facility management.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4798 / 19902 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...