ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)

22 Decembrie 2025   |   Agerpres

Fiscalitatea ridicată va avea efecte negative în special asupra microberăriilor, care trăiesc efectiv din vânzările de bere.

 
 
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele vor însemna taxe şi impozite colectate la bugetul statului mai mici cu 50 de milioane de euro şi o posibilă pierdere de aproape 400 de locuri de muncă în sectoarele conexe, respectiv agricultură, HoReCa, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Constantin Bratu.

"Estimăm că anul 2025 va înregistra o scădere de cel puţin două procente, poate chiar de cinci procente, trend care, din păcate, în condiţiile actuale, se poate păstra şi pentru anul viitor, iar efectele sunt negative, având în vedere impactul local pe care sectorul berii din România îl generează, acela de a fi printre puţinele sectoare în care cererea de produs este acoperită de producţia locală şi, din această perspectivă, sperăm ca în 2026 să revenim pe un trend pozitiv", a afirmat Bratu.


Potrivit acestuia, sectorul berii generează peste 60.000 de locuri de muncă la nivel naţional, iar o contracţie cu aproximativ 5% a pieţei poate duce la o pierdere de aproape 400 de locuri de muncă în agricultură şi HoReCa.

"Sectorul berii este un sector cu o producţie locală puternică, generând peste 60.000 de locuri de muncă la nivel naţional. O mare parte dintre acestea sunt în sectoare cheie pentru România, cum este cel al agriculturii, unde aproximativ 8.200 de oameni îşi găsesc un loc de muncă. O contracţie a pieţei berii, a consumului de bere în România, cauzată de condiţiile economice actuale şi de nerespectarea calendarului (de introducere a accizelor - n. r.), poate duce la o scădere a acestui număr de angajaţi cu aproximativ 5%. Practic, discutăm de o pierdere de aproximativ 400 de locuri de muncă la nivel de agricultură şi, desigur, pe celelalte sectoare", a susţinut acesta,

De asemenea, scăderea consumului de bere şi, implicit, a pieţei berii, va duce şi la bani mai puţini încasaţi la bugetul statului din taxele şi impozitele plătite de producătorii de bere.

"Sectorul berii din România contribuie cu aproximativ 3 miliarde de euro la nivel naţional ca valoarea adăugată adusă PIB-ului, iar taxele şi impozitele plătite de sectorul berii se ridică undeva la 950 de milioane de euro. Practic, o contracţie cu 5% a acestei pieţe implică o scădere cu o pondere în PIB de 150 de milioane de euro, iar taxele şi impozitele colectate vor fi mai puţin cu 50 de milioane de euro", a transmis Constantin Bratu.

El a atenţionat cu privire la 2026, an în care ar urma să se aplice o nouă creştere de acciză, cu 10%, de la 1 ianuarie, afirmând că această măsură va fi "aproape imposibil de suportat" de sectorul berii, în condiţiile în care consumul va fi sub capacitatea de producţie.

"Conform ultimelor modificări la Codul fiscal, în teorie, sectorului berii ar trebui să i se aplice o creştere de acciză de 10% începând cu 1 ianuarie 2026, dar va fi foarte greu, aproape imposibil de suportat de acest sector, un sector, cum spuneam anterior, cu amprentă naţională destul de puternică şi cea mai bună soluţie ar fi revenirea sau păstrarea nivelului din august 2025 şi pentru anul 2026. Dacă cifrele preliminare pe anul 2025 se confirmă şi vom înregistra o scădere de aproximativ cinci procente, deja vorbim de un minim istoric pe care noi, la nivel de Asociaţie, pentru că avem o experienţă de 20 de ani, nu l-am mai întâlnit, acela de a scădea sub 14,5 milioane hectolitri. Dacă trendul de creştere de acciză se păstrează şi anul viitor, probabil că vom scădea chiar sub 14 milioane hectolitri. Este foarte mult, în contextul în care deja investiţiile producătorilor de bere, de peste 2 miliarde de euro, au avut loc în capacităţi de producţie. Cu o producţie instalată la nivelul producătorilor de bere care depăşeşte 20 de milioane de hectolitri, practic, vorbim de o capacitate cu cel puţin 30% supradimensionată faţă de vârful consumului de bere din România (în anul 2008 - n. r.), de 20,2 milioane hectolitri", a explicat Bratu.

De asemenea, a continuat directorul general al Asociaţiei Berarii României, fiscalitatea ridicată va avea efecte negative în special asupra microberăriilor, care trăiesc efectiv din vânzările de bere.

"Fiscalitatea ridicată impactează în general micile business-uri, atât din domeniul HoReCa, dar şi din domeniul producerii berii, a microberăriilor, cu atât mai mult dacă este o microberărie care depinde efectiv de vânzările de bere în spaţiul propriu şi are nevoie de surse de finanţare şi de un cash-flow pozitiv acumulat în mai mulţi ani pentru a face faţă acestor situaţii. Mi-ar plăcea ca acele 77 de microberării din România identificate la începutul acestui an să-şi păstreze activitatea pe piaţă, pentru că ele sunt în slujba consumatorului şi un consumator fericit este cel care poate să-şi aleagă marca de bere pe care şi-o doreşte. Sectorul berii din România a ajuns în acest moment un sector destul de naţional, pentru că avem o concurenţă foarte puternică la nivelul producătorilor de bere şi concurenţa ajută şi dezvoltă orice sector şi ne-ar plăcea cât mai multe sectoare din România să aibă asemenea atribute. Sper ca toţi jucătorii prezenţi pe piaţa din România să îşi păstreze motivaţia şi dorinţa de a exista pe această piaţă, pentru că, repet, concurenţa este benefică, atât pentru statul român, cât şi pentru consumatorul român, care are opţiune şi posibilitatea să aleagă o marcă de bere din cel puţin 300 câte am inventariat în aceste zile la nivelul României. Este libertatea acestuia să aleagă din aceste mărci", a arătat acesta.

În perioada 2005 - 2023, piaţa românească a berii a avut o evoluţie relativ constantă, aflându-se la o medie a producţiei de 16,6 milioane de hl. Vârful intervalului a fost atins în 2008, când producţia de bere în România a fost de 20,2 milioane hl. Cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în 2024, de 14,9 milioane hl. În 2024, după 3 ani de scădere consecutivă, piaţa berii s-a stabilizat uşor peste pragul de 15 milioane de h.l.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 20684
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...