ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Musk a încercat zadarnic să-l convingă pe Trump să renunțe la tarife (Washington Post)

08 Aprilie 2025   |   Agerpres

Miliardarul Musk, născut în Africa de Sud, conduce noul Departament pentru eficiența guvernului (DOGE), destinat restructurării aparatului de stat.

 
 
Șeful Tesla și consilierul administrației SUA Elon Musk a încercat să-l convingă pe președintele Donald Trump să renunțe la impunerea de taxe la importuri, dar până la urmă nu a reușit să-l facă să se răzgândească, au indicat două surse pentru Washington Post, citat marți de Reuters și dpa.

Musk i-a cerut personal președintelui să renunțe la această decizie, care a zguduit piețele și a atras critici din partea liderilor de afaceri. În schimb, Trump a ridicat miza și a amenințat că va impune un tarif suplimentar de 50% la importurile din China, pe lângă cel de 34% anunțat săptămâna trecută.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt a subliniat într-un comunicat citat de ziar că Trump 'a alcătuit o echipă remarcabilă de oameni talentați și experimentați care vin cu diferite idei, știind că președintele Trump este cel care ia decizia'.


'Când ia o decizie, toată lumea vâslește în aceeași direcție pentru a o executa', a adăugat Leavitt.

Elon Musk a făcut apel la 'tarife zero' între SUA și Europa într-o intervenție virtuală în weekend la congresul de la Florența al partidului guvernamental de extremă dreapta italian Liga.

Musk l-a criticat pe rețeaua X și pe consilierul economic al lui Trump, Peter Navarro, postând un videoclip al fostului economist conservator Milton Friedman care făcea elogiul comerțului liber, în timp ce fratele său Kimbal a denunțat pe aceeași rețea noile tarife, numindu-le o 'taxă permanentă' asupra consumatorilor americani.

Deși Tesla are o expunere mai mică la lanțurile de aprovizionare globale decât producătorii tradiționali de automobile, analiștii notează că o reducere a consumului determinată de tarifele impuse ar putea afecta cererea pentru vehiculele sale.

Miliardarul Musk, născut în Africa de Sud, conduce noul Departament pentru eficiența guvernului (DOGE), destinat restructurării aparatului de stat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1095 / 19939
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Filip & Company asistă Continental și divizia sa ContiTech în procesul de vânzare a unității de business Original Equipment Solutions către Regent | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Din amfiteatru, la boardroom: „Think Ahead! Practice at Filip & Company!” – programul de vară care oferă studenților o experiență multidisciplinară, remunerată, cu proiecte reale, mentorat și evaluare riguroasă. Mai mult de jumătate dintre absolvenții recentelor ediții au devenit avocați stagiari ai firmei | De vorbă cu Cristina Tudoran (partener) și Alexandra Țugui (HR specialist) despre accesul studenților interesați de avocatura de business la o experiență practică autentică în cadrul unei firme de top
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...