ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Miniștrii Energiei din UE au aprobat interzicerea importurilor de gaze rusești

20 Octombrie 2025   |   Agerpres

Acordul privind o poziție comună privind oprirea importurilor era necesar înainte ca Parlamentul European să finalizeze propunerea. Deja europarlamentarii și-au exprimat sprijinul pentru propunere, într-un vot care a avut loc săptămâna trecută, și care permite începerea negocierilor cu liderii statelor membre UE.

 
 
Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană au sprijinit luni propunerea de a interzice importurile de gaze rusești, impulsionând eforturile blocului comunitar de a reduce și mai mult veniturile Rusiei de pe urma exporturilor de energie, transmite DPA. 

'O Europă independentă energetic este o Europă mai puternică și mai sigură. Deși în ultimii ani am lucrat din greu și am făcut eforturi pentru renunțarea la petrolul și gazele din Rusia, încă nu am ajuns acolo', a afirmat ministrul danez al Energiei, Lars Aagaard, care prezidează reuniunea. 

Acordul privind o poziție comună privind oprirea importurilor era necesar înainte ca Parlamentul European să finalizeze propunerea. Deja europarlamentarii și-au exprimat sprijinul pentru propunere, într-un vot care a avut loc săptămâna trecută, și care permite începerea negocierilor cu liderii statelor membre UE. 


Conform propunerii, importurile de gaze prin conducte și de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia vor fi interzise permanent cel mai târziu din 2028.

Interdicția negociată de Parlamentul European va fi adoptată cu majoritate de voturi, ceea ce înseamnă că țări ca Ungaria și Slovacia, care importă gaze prin conducte din Rusia, ar putea vota împotrivă.

Este crucial ca inițiativa 'să obțină un sprijin covârșitor din partea miniștrilor Energiei din Uniunea Europeană', a declarat Aagaard.

Sunt în desfășurare eforturi paralele pentru a se interzice mai devreme importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia, ca parte a viitorului pachet de sancțiuni al UE impus Moscovei.

Conform datelor UE, anul trecut Rusia a fost responsabilă pentru aproximativ o cincime din toată cantitatea de gaze importată de blocul comunitar, cu o pondere sporită a GNL. În primul semestru din 2025 UE a importat GNL din Rusia în valoare de aproape 4,5 miliarde de euro.

Sancțiunile pot fi adoptate de îndată ce toate cele 27 state membre UE sunt de acord cu măsurile, fără implicarea Parlamentului European, făcând mai rapid procesul legislativ. Sancțiunile impuse Moscovei au carcater temporar și ar putea fi ridicate după încheierea războiului din Ucraina, dacă UE nu mai are motive să penalizeze Moscova.

Un acord între statele membre UE și Parlamentul European privind interzicerea gazelor prin conducte și a gazelor naturale lichefiate urmărește renunțarea permanentă la importurile de combustibili din Rusia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8 / 20195
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Cum văd analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați | 9 luni cu motorul turat în M&A: Fuziunile și achizițiile la nivel global au ajuns la 3,4 trilioane USD, companiile din UE preferă consolidarea regională, tehnologia conduce, energia și sectorul financiar împing megadeal-urile, private equity își reia ofensiva. În clasamentele juridice, CMS rămâne în Top 10 global și pe locul 2 în Europa, iar Schoenherr stă pe podium în Europa Centrală și de Est
Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații rămâne etalon pe piața locală, cu o echipă evidențiată în ghidurile internaționale și performanță constantă în mandatele încredințate | Raluca Vasilache (Partener): Ultimul an a fost cu adevărat special, având privilegiul de a lucra în câteva tranzacții stimulante din punct de vedere profesional. A crescut considerabil practica în domeniul autorizării investițiilor străine și se remarcă o pondere mai mare a investigațiilor
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...