Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape opt miliarde de lei, în luna octombrie
02 Octombrie 2025 Agerpres
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 9 octombrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 30 septembrie 2026.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 990 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 7,99 miliarde lei, este cu 995 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna septembrie a acestui an, de 6,995 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 9 octombrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 30 septembrie 2026.
Suma totală, de 7,99 miliarde lei, este cu 995 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna septembrie a acestui an, de 6,995 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 9 octombrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 30 septembrie 2026.
De asemenea, pe parcursul lunii octombrie vor fi organizate licitaţii pentru 14 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 6,6 miliarde lei, urmate a doua zi de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (990 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitaţii pentru două emisiuni de obligaţiuni de 300 milioane lei, în 14 octombrie şi 20 octombrie, una de 400 milioane lei, în 9 octombrie, zece emisiuni de 500 milioane lei, în 2 octombrie (două), 6 octombrie (două), 13 octombrie, 16 octombrie, 20 octombrie, 23 octombrie, 27 octombrie şi 30 octombrie, şi una de 600 milioane lei, în 27 octombrie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 651 / 20686 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





