ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MF:Suma subscrisă prin prima emisiune Fidelis din acest an,50% din totalul emis în 2022

11 Aprilie 2023   |   Agerpres

De asemenea, suma de 473 milioane euro subscrisă pe tranşele în euro, reprezintă 85% din totalul emis în anul 2022, în cadrul Fidelis şi este cu 50% mai mare decât întreaga sumă investită în anul 2021.

 
 
Suma totală de 3,06 miliarde lei subscrisă prin prima emisiune Fidelis a anului 2023 reprezintă 50% din totalul emis în anul 2022 şi, totodată, 71% din totalul emis în anul 2021, a anunţat marţi Ministerul Finanţelor.
 
De asemenea, suma de 473 milioane euro subscrisă pe tranşele în euro, reprezintă 85% din totalul emis în anul 2022, în cadrul Fidelis şi este cu 50% mai mare decât întreaga sumă investită în anul 2021.
 
Tranşa special dedicată donatorilor de sânge s-a bucurat şi ea de succes, peste 1.000 de donatori au investit, cuantumul ordinelor plasate ridicându-se la peste 164 milioane de lei.
 
Conform sursei citate, prima ediţie Fidelis 2023 a înregistrat cea mai mare sumă investită până acum.
 
Totodată, prima ediţie a programului de titluri de stat pentru populaţie din acest an, Fidelis, a marcat trei premiere: cea mai mare sumă investită dintre toate cele 11 ediţii; prima tranşă dedicată donatorilor de sânge, cu cea mai mare dobândă şi parteneriatul dintre Ministerul Finanţelor şi Rock FM (emisiunea "Morning Glory cu Răzvan Exarhu") în sprijinul campaniei "România are sânge de rocker". 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7253 / 20684
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...