Industria financiară de la Londra primeşte o nouă lovitură după ce piaţa certificatelor de poluare se mută în UE
09 Februarie 2021 Agerpres
Preşedintele ICE Futures Europe, Stuart Williams, a spus că decizia de a muta aceste afaceri în Uniunea Europeană va ajuta traderii şi investitorii "să gestioneze riscurile la adresa preţurilor în cea mai eficientă manieră".
Operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. intenţionează să îşi mute piaţa pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), cu o valoare de un miliard de euro pe zi, de la Londra în Olanda, dând o lovitură încercărilor Marii Britanii de a deveni o forţă în finanţarea verde după Brexit, transmite Bloomberg.
Preşedintele ICE Futures Europe, Stuart Williams, a spus că decizia de a muta aceste afaceri în Uniunea Europeană va ajuta traderii şi investitorii "să gestioneze riscurile la adresa preţurilor în cea mai eficientă manieră".
Piaţa certificatelor europene de emisii de gaze cu efect de seră este o componentă cheie a eforturilor UE de combatere a schimbărilor climatice. Într-un comunicat de presă difuzat luni, ICE a precizat că volumul contractelor futures şi opţiunilor tranzacţionate s-a dublat începând din 2015.
Mutarea de la Londra în Olanda vine după ce perioada de tranziţie de după Brexit s-a încheiat la 31 decembrie 2020, ceea ce a a afectat puternic tranzacţiile cu acţiuni europene efectuate la Londra. Acţiunile europene s-au mutat de la Londra la Amsterdam şi Paris iar unele contracte derivate au părăsit complet Europa în favoarea platformelor de pe Wall Street.
Ultima decizie este o lovitură pentru încercarea Guvernului britanic de a deveni un centru pentru finanţarea sustenabilă. În viziunea sa pentru evoluţia sectorului serviciilor financiare după Brexit, ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, a declarat că vrea să facă din Marea Britanie "un lider mondial în utilizarea finanţării sustenabile".
Problema principală pentru piaţa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră este lipsa unor decizii de "echivalenţă" din partea UE, care ar fi făcut mai ieftin şi mai uşor pentru traderi să continue să facă tranzacţii de la Londra. Chiar dacă oficialii din UE şi Marea Britanie continuă să discute cum să coopereze în viitor cu privire la serviciile financiare, Bruxelles-ul a semnalat că nu se grăbeşte să ofere decizii de "echivalenţă" care ar permite firmelor britanice din Londra să ofere servicii financiare pe piaţa UE. Consecinţele părăsirii UE au devenit o realitate pentru Marea Britanie, declara luna trecută comisarul european responsabil cu serviciile financiare, Mairead McGuinness.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 17416 / 21597 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





