ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FNGCIMM şi Asociaţia de Microfinanţare au lansat primul produs de garantare de portofoliu destinat microîntreprinderilor, IMM-urilor, inclusiv start-up-urilor

03 Februarie 2026   |   Agerpres

Ca urmare, IMM-urile vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital de lucru şi dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum sau în faza de consolidare.

 
 
Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital de lucru şi dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum sau în faza de consolidare, în urma unei colaborări între Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Asociaţia de Microfinanţare din România (AMF).

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, remis marţi AGERPRES, Fondul şi AMF au lansat primul produs de garantare de portofoliu destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv start-up-urilor.

Ca urmare, IMM-urile vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital de lucru şi dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum sau în faza de consolidare.


"Convenţia de colaborare semnată între FNGCIMM şi AMF are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor financiare de microfinanţare şi finanţare a IMM-urilor, stimularea antreprenoriatului, sprijinirea iniţiativelor de afaceri viabile şi crearea de noi locuri de muncă. Parteneriatul răspunde nevoilor specifice ale micilor întreprinzători care întâmpină dificultăţi în accesarea surselor tradiţionale de finanţare bancară", se arată în comunicat.

Microfinanţarea reprezintă o soluţie alternativă pentru antreprenorii care au nevoie de o finanţare flexibilă, adaptată dimensiunii, etapei de dezvoltare şi specificului activităţii lor. În cadrul acestei scheme de garantare, vor fi acordate microcredite de valori reduse, garantate printr-un mecanism de garantare de portofoliu, destinate acoperirii nevoilor financiare esenţiale pentru dezvoltarea şi stabilizarea afacerilor.

Garanţia de portofoliu plafonată acordată de FNGCIMM presupune preluarea unei părţi din riscul de credit asociat unui portofoliu de microcredite eligibile, acordate de bănci sau instituţii financiare nebancare partenere. Acest mecanism contribuie la creşterea apetitului de finanţare şi la extinderea accesului IMM-urilor la creditare.

Creditele garantate de FNGCIMM vor avea o durată de până la 10 ani pentru cele destinate investiţiilor, iar pentru capitalul de lucru perioada maximă este de 36 de luni. Finanţările acordate în cadrul acestei scheme, trebuie să fie noi şi să vizeze investiţii sau capital de lucru. O întreprindere poate beneficia de una sau mai multe garanţii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în acordul operaţional, se mai arată în comunicat.

Un beneficiar este eligibil pentru includerea unui microcredit în portofoliul garantat dacă, la data aprobării finanţării, îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate, publicate pe site-urile băncilor şi IFN-urilor partenere, dintre care cele mai relevante sunt: încadrarea beneficiarului în categoria IMM; lipsa popririlor active sau suspendate pe conturile bancare deschise la intermediarul financiar (criteriu aplicabil băncilor); neîncadrarea în categoria întreprinderilor aflate în dificultate financiară.

Conform "Benchmarking Microfinance în România 2020-2024", raportul de referinţă privind sectorul microfinanţării din România, realizat de Asociaţia de Microfinanţare, portofoliul de microfinanţare şi volumul microcreditelor acordate de membrii AMF, IFN-uri şi Case de Credit din Regiunea Vest s-a dublat, cu sprijinul instrumentelor europene EaSI & InvestEU Guarantee şi Capacity Building. În anul 2024, aceste instrumente au reprezentat aproximativ 25% din serviciile de microfinanţare pentru activităţi generatoare de venit din România, adresându-se în special start-up-urilor, antreprenorilor individuali şi micilor fermieri.

În anul 2024 valoarea medie a microcreditelor pentru activităţi generatoare de venit a reprezentat 34% din PNB/locuitor, iar microcreditul personal 6%. Totodată, 49% dintre credite au fost acordate femeilor, 35% beneficiarilor din mediul rural, iar 8% antreprenorilor aflaţi la început de activitate, evidenţiind rolul microfinanţării în promovarea incluziunii economice şi financiare.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - FNGCIMM SA-IFN - este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată cu scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţare, prin acordarea de garanţii pentru creditele contractate de la bănci comerciale sau alte surse de finanţare.

FNGCIMM colaborează cu 27 de instituţii financiare, în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM este recunoscută ca fiind una dintre cele mai lichide forme de garantare, plata fiind efectuată în maximum 90 de zile de la solicitarea finanţatorului, comparativ cu durata medie de minimum 2 ani necesară executării unei ipoteci.

Înfiinţată în 2020, Asociaţia de Microfinanţare din România (AMF) reuneşte peste 20 de membri, cei mai relevanţi jucători din sectorul de microfinanţare din România, şi susţine dezvoltarea unui ecosistem financiar responsabil, orientat spre antreprenorii şi fermierii cu acces limitat la servicii financiare.

AMF sprijină sectorul românesc de microfinanţare în îndeplinirea misiunii sale esenţiale: furnizarea de produse financiare şi servicii de dezvoltare a afacerilor adaptate nevoilor reale de creştere şi capacităţii de rambursare ale antreprenorilor. Eforturile asociaţiei vizează cu precădere reprezentarea intereselor comune ale instituţiilor de microfinanţare în relaţia cu autorităţile, partenerii instituţionali şi alte părţi interesate cheie, precum şi promovarea impactului incluziunii financiare şi sociale generat de membrii săi.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 591 / 21550
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...