FMI recomandă României să continue consolidarea fiscală şi reformele
26 Septembrie 2022 Agerpres
Directorii executivi ai FMI au aprobat, pe 21 septembrie, consultările în baza Articolului IV cu România.
În contextul riscurilor şi incertitudinii create de consecinţele războiului din Ucraina, oficialii Fondului Monetar Internaţional au subliniat luni importanţa ca România să implementeze politici macroeconomice prudente care protejează stabilitatea macroeconomică şi să revigoreze reformele structurale pentru a impulsiona creşterea economică.
Directorii executivi ai FMI au aprobat, pe 21 septembrie, consultările în baza Articolului IV cu România.
"Directorii au subliniat nevoia de a continua consolidarea fiscală pe termen mediu pentru a reface rezervele, a proteja sustenabilitatea fiscală şi a reduce dezechilibrele externe. Ei sunt de acord în general că actualele plafoane ale preţurilor la energie ar trebui să fie temporare şi încurajează autorităţile să le elimine treptat şi să le înlocuiască cu măsuri care să îi vizeze pe cei mai vulnerabili...Directorii recomandă reforme în sectorul pensiilor şi salariilor din sectorul public. Deşi salută recentele măsuri fiscale, directorii încurajează autorităţile să aibă în vedere o reformă mai ambiţioasă în ceea ce priveşte impozitul pe venit şi îmbunătăţirea eficienţei TVA", precizează FMI.
De asemenea, membrii boardului FMI subliniază că politica monetară trebuie să rămână suplă şi sunt de acord că rata dobânzii va trebui să continue să crească pentru a preveni apariţia unei spirale salarii-preţuri. Pe fondul slăbirii competitivităţii externe şi creşterii deficitului de cont curent, directorii FMI recomandă o tranziţie graduală spre un curs de schimb mai flexibil care, împreună cu consolidarea fiscală, ar ajuta la rezolvarea dezechilibrelor externe.
În plus, directorii FMI au atras atenţia asupra necesităţii revigorării reformelor structurale pentru a impulsiona creşterea economică şi a reduce dezechilibrele regionale. În acest context, oficialii FMI au menţionat importanţa implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi în paralel a consolidării managementului investiţiilor publice pentru a profita la maximum de fondurile disponibile de la Facilitatea Europeană de Redresare şi Rezilienţă. "Directorii au subliniat că reformele în domeniile tranziţiei verzi şi securităţii energetice, sănătăţii şi educaţiei precum şi în domeniul guvernanţei şi anticorupţiei sunt deosebit de importante", precizează FMI.
Potrivit FMI, avansul economiei româneşti este estimat la 4,8% pentru acest an (faţă de 5,9% anul trecut), susţinut în principal de cererea internă. Preţul la energie şi alimente va menţine inflaţia la un nivel ridicat până la finalul lui 2023. FMI prognozează o inflaţie medie de 13,3% pentru acest an şi una de 10% pentru anul viitor.
O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, a efectuat o vizită la Bucureşti, în perioada 30 mai - 10 iunie 2022, pentru analiza anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV. La momentul respectiv, şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, anunţa, într-o conferinţă de presă, că instituţia financiară internaţională şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României la aproximativ 3,5% - 4,5% pentru 2022 şi 2023.
Bugetul pentru acest an este construit pe o creştere a PIB de 4,6%.
Misiunile FMI sunt realizate ca parte a procesului de consultări periodice (de obicei anuale) desfăşurate în baza Articolului IV din Statutul FMI, în contextul unei solicitări de utilizare a resurselor FMI (împrumut din partea FMI), ca parte a discuţiilor din cadrul programelor monitorizate de experţii fondului, sau ca parte a altor activităţi de urmărire a evoluţiilor economice de către experţii FMI. Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa elaborează un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare.
În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.
Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10600 / 21647 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





