Firmele din sectorul IT&Communication au fost cei mai activi chiriaşi, în primul trimestru din 2023(analiză)
11 Aprilie 2023 Agerpres
Principalele domenii constant reprezentate în ultimii 5 ani au fost IT&C, Financiar, Servicii profesionale, Medical&Farma şi Constructii&Real Estate (incluzand aici şi operatorii de co-working).
Distribuţia chiriaşilor după domeniul lor de activitate a fost foarte echilibrată în primul trimestru din 2023, cei mai activi chiriaşi fiind firmele din sectorul IT&Communication, cu 19% din suprafaţa nou închiriată, urmate de companiile din sectoarele Medical&Farma şi Energetic, cu 14 şi, respectiv 13%, conform unei analize realizate de o companie din domeniu.
Potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, domeniul energetic au avut în acest prim trimestru al anului o pondere importantă, de 13%, mai multe companii finalizând în această perioadă procesul de relocare. Printre acestea se numără firma Elnet Instal, care a optat pentru subînchirierea unui spaţiu cu suprafaţă de 1.100 mp în proiectul The Light Bucureşti.
Principalele domenii constant reprezentate în ultimii 5 ani au fost IT&C, Financiar, Servicii profesionale, Medical&Farma şi Constructii&Real Estate (incluzand aici şi operatorii de co-working).
"Înainte de 2020, ponderea suprafeţelor închiriate de către firmele din domeniul IT&C, BPO şi SSC se situa an de an în jurul valorii de 50%. După debutul pandemiei de Covid-19, pe măsură ce s-au dezvoltat diverse modele de muncă hibridă sau remote, ponderea închirierilor de spaţii de birouri noi (relocări, pre-închirieri şi extinderi) de către firmele de IT a scăzut. În ultimii doi ani, 2021 şi 2022, ponderea a ajuns la 23%, iar nivelul tranzacţionării din primul trimestru al acestui an prefigurează un nivel similar pentru anul 2023", a declarat Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting.
Scăderea procentuală a domeniului IT s-a făcut simţită în 2021 în contextul în care cererea venită din partea companiilor din domeniul medical a avut un nivel mult mai ridicat decât în anii precedenţi. De atunci solicitările de spaţii de birouri venite din partea firmelor din acest domeniu au păstrat o cadenţă constantă, în primul trimestru din 2023 constituind 14% din cererea de spaţii noi, se menţionează în analiza ESOP.
Cea mai căutată zonă pentru cei care s-au relocat sau şi-au extins spaţiile în trimestrul întâi din 2023 a fost zona Centru-Nord, cu 71% dintre preferinţele companiilor pentru închirieri de spaţii noi, urmată la mare distanţă de zona de Centru-Vest cu 13%.
Zona de centru-nord va fi pe primul loc în acest an şi în privinţa livrărilor de clădiri de birouri de clasa A, cu 54.000 mp, urmată de centru-sud, cu 35.000 mp, şi de centru-vest, cu 34.000 mp.
Până la finalul anului 2023 este programată finalizarea de clădiri de birouri cu o suprafaţă totală similară cu cea de anul trecut, cu un total de 153.000 mp de spaţii de birouri.
ESOP este una dintre companiile de referinţă în piaţa imobiliară din România, numărându-se în rândul primelor 5 companii specializate în segmentul comercial al pieţei. Din 2013, ESOP este membru afiliat al CORFAC International - Corporate Facility Advisors - o alianţă de companii imobiliare antreprenoriale angajate să ofere servicii de calitate la nivel local, naţional şi internaţional. CORFAC International oferă servicii imobiliare cu o acoperire în 61 de locaţii din America de Nord şi în peste 24 în alte ţări pe plan internaţional.
Cu peste 21 ani de experienţă şi una dintre cele mai mari echipe de consultanţi pe segmentul spaţiilor de birouri, ESOP a tranzacţionat în ultimii 3 ani peste 120.000 mp spaţii de birouri. Printre clienţii ce au ales serviciile ESOP de-a lungul timpului se numără companii importante precum Harman România, Hella România, IPSOS Interactive Services, Konica Minolta, Lugera & Makler, Enel, Alcedo, Sygenta, SNC Lavalin, 1 and 1 Romania, Asseco etc.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7257 / 20686 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





