ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Economia mondială rămâne în urmă, avertizează FMI, care a redus prognozele pentru China şi zona euro

10 Octombrie 2023   |   Agerpres

Economia mondială continuă să se redreseze în urma pandemiei, a invadării Ucrainei de către Rusia şi a crizei energetice din 2022, dar tendinţele de creştere sunt din ce în ce mai divergente pe plan global, iar perspectivele pe termen mediu sunt "mediocre", le-a spus jurnaliştilor economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas.

 
 
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimările privind creşterea economică a Chinei şi a zonei euro, în timp ce avansul economiei mondiale rămâne scăzut şi inegal, în pofida "solidităţii remarcabile" a PIB-ului SUA, conform celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională, transmite Reuters.

FMI a menţinut la 3% previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2023, dar le-a redus pe cele pentru 2024 cu 0,1 puncte procentuale, faţă de prognoza precedentă, de 2,9%. PIB-ul mondial a crescut cu 3,5% în 2022.

Economia mondială continuă să se redreseze în urma pandemiei, a invadării Ucrainei de către Rusia şi a crizei energetice din 2022, dar tendinţele de creştere sunt din ce în ce mai divergente pe plan global, iar perspectivele pe termen mediu sunt "mediocre", le-a spus jurnaliştilor economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas.


În general prognozele economice indică "o aterizare uşoară" (soft landing), dar FMI este în continuare îngrijorat de riscurile legate de criza pieţei imobiliare din China, volatilitatea preţurilor la materiile prime, fragmentarea geopolitică şi reintensificarea inflaţiei, a adăugat Gourinchas.

Noi riscuri au apărut în urma conflictului dintre Israel şi Palestina, dar acesta s-a declanşat după data de 26 septembrie, când FMI a stabilit forma finală a previziunilor sale.

Gourinchas a declarat pentru Reuters că este prea devreme să aprecieze cum va fi afectată economia mondială de escalarea conflictului îndelungat dintre Israel şi Palestina.

"În funcţie de cum va evolua situaţia, există multe scenarii diferite pe care încă nici nu am apucat să le explorăm, astfel încât nu putem face previziuni în acest moment" , a explicat economistul şef al FMI.

Creşterea mai solidă a fost afectată de pandemie, de invadarea Ucrainei de către Rusia, de sporirea fragmentării geopolitice, alături de dobânzile ridicate, fenomenele meteo extreme şi reducerea sprijinului fiscal.

"Economia mondială arată rezilienţă. Nu a fost dereglată de şocurile cu care s-a confruntat în ultimii doi-trei ani, dar nici nu o duce prea bine. Vedem o economie mondială care a rămas în urmă şi încă nu sprintează", a declarat Gourinchas, într-un interviu acordat Reuters.

Nici perspectivele pe termen mediu nu sunt mai bune. FMI se aşteaptă la o creştere a economiei mondiale de 3,1% în 2028, mult sub prognoza pe cinci ani de 4,9% în ajunul crizei financiare globale din 2008-2009.

Inflaţia continuă să scadă pe plan global, în urma reducerii preţurilor la energie şi, într-o măsură mai mică, a preţurilor la alimente. Rata anuală medie a inflaţiei ar urma să scadă la 6,9% în 2023 şi la 5,8% în 2024, de la un nivel de 8,7% în 2022.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, va scădea mult mai gradual, la 6,3% în 2023 şi la 5,3% în 2024, de la un nivel de 6,4% în 2022, previzionează FMI.

"Mai avem destul până acolo", a declarat Gourinchas într-o întâlnire cu jurnaliştii, adăugând că FMI a avertizat băncile centrale să nu renunţe prea devreme la înăsprirea politicii monetare.

FMI sfătuieşte ţările să rămână vigilente în privinţa politicii monetare, până când inflaţia este clar pe un trend descrescător, şi le-a cerut reconstruirea rezervelor fiscale (fiscal buffers) pentru rezolvarea viitoarelor şocuri sau dificultăţi.

FMI a îmbunătăţit estimările privind creşterea SUA, cea mai mare economie mondială, cu 0,3 puncte procentuale, la 2,1% în 2023, şi cu 0,5 puncte procentuale, la 1,5% în 2024, citând investiţiile mai solide ale companiilor şi majorarea consumului. Statele Unite rămân singura economie importantă care va depăşi prognozele de dinaintea pandemiei.

În contrast, China ar urma să înregistreze un avans al PIB-ului de 5% în 2023 şi 4,2% în 2024, o scădere cu 0,2 puncte procentuale şi, respectiv, cu 0,3 puncte procentuale, din cauza crizei din sectorul imobiliar şi a cererii externe slabe.

De asemenea, FMI a înrăutăţit estimările pentru zona euro, care ar urma să înregistreze o expansiune de 0,7% în 2023 şi 1,2% în 2024, faţă de precedenta prognoză care indica un avans de 0,9% anul acesta şi de 1,5% anul viitor.

PIB-ul Marii Britanii, afectat de preţurile ridicate la energie, va creşte cu 0,5% anul acesta (faţă de un avans de 0,6% previzionat anterior) şi cu 0,6% anul viitor (faţă de un avans de 0,10% previzionat anterior).

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM), de la Marrakech (Maroc), care se desfăşoară în perioada 9-15 octombrie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6534 / 21502
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...