![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Directorul FMI vrea ca băncile centrale să continue să majoreze dobânzile
26 Octombrie 2022
AgerpresBCE a comunicat timp de mai multe luni că primul pas va fi majorarea dobânzii de politică monetară la un nivel "neutru", la care nici nu stimulează, dar nici nu restricţionează creşterea, dar acum unii oficiali susţin că este nevoie de acţiuni mai agresive, apreciind că BCE ar trebui să meargă mai departe pentru a contracara presiunile inflaţioniste.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că băncile centrale ar trebui să continue să majoreze dobânzile pentru a combate inflaţia, până când vor ajunge la un nivel "neutru", apreciind că în majoritatea cazurilor acestea nu au atins acel nivel, transmite Reuters.
Într-un interviu acordat Reuters, cu o zi înainte de reuniunea consiliului guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană, la care analiştii se aşteaptă la o nouă majorare a costului creditului cu 75 de puncte de bază, Kristalina Georgieva a mai spus că efectele pozitive ale majorărilor de dobândă ale băncilor centrale se vor resimţi abia în 2024, la nivel global.
BCE a comunicat timp de mai multe luni că primul pas va fi majorarea dobânzii de politică monetară la un nivel "neutru", la care nici nu stimulează, dar nici nu restricţionează creşterea, dar acum unii oficiali susţin că este nevoie de acţiuni mai agresive, apreciind că BCE ar trebui să meargă mai departe pentru a contracara presiunile inflaţioniste.
"La acest moment, vrem să ajungem la nivelul neutru şi, în majoritatea cazurilor, nu suntem încă acolo", a spus Kristalina Georgieva.
Băncile centrale trebuie să majoreze costul creditului pentru că, "atunci când inflaţia este la un nivel ridicat, asta subminează creşterea economică şi îi afectează cel mai mult pe săraci", a subliniat directorul FMI.
Recentele majorări de dobândă ale BCE au venit pe fondul deteriorării perspectivelor economice şi al unei inflaţii care în zona euro a ajuns la 9,9% în luna septembrie, stimulată de creşterea preţurilor la alimente şi energie, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Întrebată cât de mult se aşteaptă ca băncile centrale să continue să majoreze dobânzile, Georgieva a spus că prognozele FMI arată că "în 2024 vom ajunge la un punct la care băncile centrale vor vedea impactul acţiunilor lor".
"Beneficiile vor veni, dar nu sunt instantanee. Este nevoie de o anumită răbdare din partea societăţii", a adăugat directorul FMI.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6937 / 18434 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...