Declaraţia Unică va fi precompletată din 2026; contribuabilii rămân responsabili pentru verificarea datelor (analiză)
31 Martie 2026 Agerpres
Contribuabilul rămâne pe deplin responsabil să verifice informaţiile precompletate şi să completeze datele care lipsesc, în conformitate cu situaţia fiscală personală.
Declaraţia Unică (Formularul 212) va fi disponibilă, în premieră, precompletată începând cu 2026, pe baza datelor deţinute de ANAF, însă contribuabilii rămân responsabili pentru verificarea şi completarea informaţiilor, în special în cazul veniturilor din surse externe sau independente, potrivit unei analize realizate de EY România.
"Anul 2026 marchează o etapă semnificativă în relaţia contribuabililor cu administraţia fiscală, întrucât Declaraţia Unică (Formularul 212) trece anul acesta printr-un proces amplu de modernizare, menit să simplifice obligaţiile declarative şi să reducă barierele tehnice sau birocratice care au însoţit acest demers în ultimii ani. Pentru prima dată, Declaraţia Unică nu mai are ca punct de plecare un formular PDF ce trebuie completat de la zero de către contribuabil. Autorităţile fiscale introduc varianta precompletată, în care sunt integrate automat informaţiile existente deja în bazele de date ale ANAF: veniturile salariale raportate de angajatori, dividende distribuite de companii din România, dobânzi bancare, contracte de închiriere înregistrate şi alte informaţii furnizate prin declaraţiile depuse de terţi", se menţionează într-un material de analiză semnat de Corina Mîndoiu, partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, şi Mădălina Damian, manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.
"Anul 2026 marchează o etapă semnificativă în relaţia contribuabililor cu administraţia fiscală, întrucât Declaraţia Unică (Formularul 212) trece anul acesta printr-un proces amplu de modernizare, menit să simplifice obligaţiile declarative şi să reducă barierele tehnice sau birocratice care au însoţit acest demers în ultimii ani. Pentru prima dată, Declaraţia Unică nu mai are ca punct de plecare un formular PDF ce trebuie completat de la zero de către contribuabil. Autorităţile fiscale introduc varianta precompletată, în care sunt integrate automat informaţiile existente deja în bazele de date ale ANAF: veniturile salariale raportate de angajatori, dividende distribuite de companii din România, dobânzi bancare, contracte de închiriere înregistrate şi alte informaţii furnizate prin declaraţiile depuse de terţi", se menţionează într-un material de analiză semnat de Corina Mîndoiu, partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, şi Mădălina Damian, manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.
Conform sursei citate, această schimbare are ca scop oferirea unui punct de pornire mai facil şi mai clar, precum şi reducerea timpului necesar completării documentului.
"Noua procedură de precompletare rămâne una parţială. Există categorii de venituri care nu pot fi incluse automat, deoarece ANAF nu deţine acces la toate sursele de informaţii relevante. Veniturile obţinute prin brokeri străini, câştigurile din criptomonede tranzacţionate pe platforme din afara României, veniturile din chirii pentru proprietăţi situate în alte state sau veniturile din activităţi independente sunt doar câteva astfel de exemple", arată analiza.
Pentru toate aceste situaţii, contribuabilul rămâne pe deplin responsabil să verifice informaţiile precompletate şi să completeze datele care lipsesc, în conformitate cu situaţia fiscală personală.
"Practic, autorităţile pot furniza doar datele pe care le deţin, însă acurateţea finală a declaraţiei şi obligaţiile fiscale ce decurg din Declaraţia Unică rămân responsabilitatea contribuabilului. În acest sens, subliniem necesitatea ca informaţiile precompletate puse la dispoziţie de ANAF să fie verificate cu atenţie de către contribuabil înainte de depunerea declaraţiei şi completate în mod corespunzător, nu doar acceptate ca fiind corecte şi finale, declaraţia precompletată neconstituind titlu de creanţă", se mai arată în document.
Conform sursei citate, pentru veniturile realizate în 2025, autorităţile introduc un mecanism de stimulare a conformării voluntare, conceput să încurajeze depunerea timpurie a Declaraţiilor Unice şi să reducă presiunea asupra platformelor ANAF în luna mai, perioadă în care, în mod tradiţional, sistemele au fost frecvent suprasolicitate.
"Este vorba despre o bonificaţie de 3% aplicată impozitului pe venit, pentru cei care depun Declaraţia Unică şi achită integral obligaţiile fiscale aferente veniturilor realizate în 2025 (impozit pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, după caz) până la 15 aprilie 2026, inclusiv. Bonificaţia nu se aplică contribuţiilor sociale, care se vor achita integral, şi nici cu privire la impozitul pe venit reţinut la sursă", se mai precizează în document.
Termenul pentru a beneficia de bonificaţie este foarte scurt, având în vedere că datele precompletate încep să fie puse la dispoziţie abia zilele acestea, ceea ce înseamnă că persoanele care doresc să profite de bonificaţie mai au la dispoziţie o fereastră de doar două săptămâni. Din acest motiv, pentru unii contribuabili poate fi mai eficient să nu aştepte precompletarea din partea ANAF şi să depună declaraţia pe baza propriilor evidenţe, consideră consultanţii citaţi.
Totodată, persoanele fizice pentru care aplicaţia de precompletare nu afişează niciun fel de date nu sunt exonerate de obligaţia depunerii Declaraţiei Unice. În lipsa precompletării, contribuabilul trebuie să depună declaraţia, dacă are această obligaţie potrivit prevederilor Codului fiscal.
"În practică, ne aşteptăm ca acest proces să producă efecte diferite, în funcţie de profilul contribuabilului. Pentru cei cu venituri extrasalariale "standard", raportate integral în România, precompletarea poate simplifica mult procedura. Pentru cei cu venituri multiple sau provenind din surse internaţionale însă, obligaţia de verificare şi completare rămâne una substanţială. Recomandarea noastră este ca, indiferent dacă ANAF pune sau nu la dispoziţie anumite informaţii precompletate, fiecare contribuabil să îşi păstreze cu grijă documentele suport în arhiva personală", mai arată analiza.
Astfel, extrasele bancare, rapoartele de tranzacţionare, documentele privind dividendele încasate, contractele de închiriere şi toate celelalte documente justificative rămân esenţiale în acest proces. Acestea nu doar facilitează completarea corectă a Declaraţiei Unice, ci pot fi decisive în eventualitatea unor verificări ulterioare din partea autorităţilor fiscale.
În practică, păstrarea acestor documente nu este doar o formalitate, ci o măsură de protecţie ce poate ajuta contribuabilul în orice situaţie administrativă sau fiscală.
"Declaraţia Unică, în forma sa din 2026, reprezintă un pas necesar spre modernizarea administraţiei fiscale, spre un sistem mai transparent, mai uşor de utilizat şi mai apropiat de contribuabil. Totuşi, rămâne de văzut cum va funcţiona în practică, pentru că vorbim despre un sistem încă în evoluţie, cu limitări inerente primului an de implementare, însă, pentru moment, direcţia dorită este clară: simplificare, digitalizare, predictibilitate şi eficientizare a procesului declarativ, notează autoarele cercetării. Această modernizare aduce beneficii, însă nu înlătură responsabilitatea individuală. Fiecare contribuabil trebuie să îşi cunoască obligaţiile fiscale, să verifice cu atenţie informaţiile puse la dispoziţie de ANAF şi să le ajusteze sau să le completeze acolo unde este necesar", se mai precizează în document.
EY are peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova şi oferă servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5 / 21396 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





