ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Companiile au redus cu circa 20% bugetele pentru servicii IT, în ultimii doi ani (analiză)

16 Septembrie 2024   |   Agerpres

Experţii remarcă faptul că, pe lângă reducerea bugetelor, companiile IT sunt forţate să inoveze pentru a rămâne competitive.

 
 
Bugetele alocate pentru servicii IT sunt cu aproximativ 20% sub nivelul înregistrat în urmă cu doi ani, iar programatorii români au început să accepte salarii mai mici pe fondul scăderii numărului de proiecte şi al creşterii concurenţei, arată o analiză de specialitate, publicată luni.

Conform dezvoltatorului român de software, Oves Enterprise, această tendinţă de reducere a bugetelor alocate proiectelor IT este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, unde companiile, inclusiv cele din domeniul tehnologic, reduc cheltuielile şi caută soluţii mai eficiente din punct de vedere al costurilor.

"Scăderea bugetelor pentru IT a fost determinată, în mare parte, de incertitudinile economice globale, de inflaţie şi de necesitatea companiilor de a prioritiza investiţiile esenţiale. Multe companii mari au apelat iniţial la outsourcing în India, atrase de costurile mai mici. Însă, în ultima perioadă, mare parte dintre acestea a revenit la furnizori din Europa de Est, inclusiv din România, ca urmare a neconcordanţelor de calitate şi livrare întâmpinate în Asia", subliniază specialiştii.


Totuşi, în ciuda acestui trend de revenire, bugetele rămân mai mici decât înainte de criză, fiind însă cu aproximativ 10% - 15% mai mari decât cele oferite pentru servicii din India, dar semnificativ mai reduse faţă de 2022.

În România, tendinţele actuale din industria IT reflectă aceste schimbări. Astfel, experţii remarcă faptul că, pe lângă reducerea bugetelor, companiile IT sunt forţate să inoveze pentru a rămâne competitive.

"Utilizarea tehnologiilor de inteligenţă artificială (AI) şi automatizarea proceselor (RPA) au devenit soluţii esenţiale pentru optimizarea costurilor şi creşterea productivităţii. Iar programatorii români, care înainte aveau aşteptări salariale ridicate, au început să accepte salarii mai mici pe fondul scăderii numărului de proiecte şi a creşterii concurenţei", notează sursa citată.

La nivel internaţional, rapoartele relevă faptul că bugetele IT au scăzut cu aproximativ 20%, în ultimii doi ani, în timp ce outsourcing-ul către regiuni cu forţă de muncă mai ieftină, precum India şi Filipine, a crescut iniţial, dar s-a confruntat cu probleme legate de calitate.

O cercetare Deloitte evidenţiază că 63% dintre companii au menţionat reducerea costurilor ca principal beneficiu al outsourcing-ului. Totodată, integrarea AI şi automatizarea proceselor au devenit factori critici în creşterea eficienţei operaţionale şi a competitivităţii pe piaţă.

Oves Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca.

În prezent, peste jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3092 / 20643
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...