Colliers: Transportul rutier de marfă din România a crescut cu 69% în zece ani, de trei ori peste ritmul Uniunii Europene
25 Septembrie 2025 BizLawyer
După anii cu livrări record de autostrăzi, intervalul 2025-2026 se anunță cu un ritm mult mai lent al construcțiilor și inaugurărilor.
România a înregistrat cea mai mare creștere a volumului de marfă transportat din Uniunea Europeană. În 2023, firmele de transport și logistică au raportat aproape 29 de miliarde de tone-kilometru transportate pe șosele, cu 69% mai mult decât în urmă cu zece ani, ceea ce reprezintă cel mai rapid ritm din UE și de peste trei ori peste media comunitară, potrivit datelor Eurostat citate de Colliers. Creșterea puternică se vede și pe piața spațiilor industriale moderne închiriable, care s-a extins de aproape cinci ori în ultimii zece ani și va ajunge în 2025 la aproximativ 8 milioane de metri pătrați. Totuși, lipsa de autostrăzi și căi ferate moderne rămâne un obstacol major pentru dezvoltarea logisticii din România, atrag atenția specialiștii Colliers, care subliniază nevoia continuării investițiilor mari în infrastructură.
„Nivelul de aproape 29 de miliarde de tone-kilometru transportate pe șosele este apropiat de cel al Ungariei, dar de peste șase ori mai mic decât al Poloniei. Cu alte cuvinte, chiar dacă România a înregistrat cea mai rapidă creștere a transportului rutier de marfă din Uniunea Europeană, diferența față de economii din regiune rămâne semnificativă. Dacă ținem cont de populație și de dimensiunea economiilor, volumul transportat de România ar trebui să fie cel puțin dublu față de Ungaria și la jumătate din cel al Poloniei. Pentru a reduce acest decalaj în următorii 10-15 ani, este necesar ca România să continue construcția de autostrăzi și modernizarea rețelei feroviare, cu atât mai mult în contextul actual, în care economia internă este sub presiune. Astfel de investiții ar mai compensa din slăbiciunile raportate în alte sectoare ale economiei și ne-ar pregăti pentru următorul ciclu de creștere”, explică Victor Coșconel, Partner | Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.
După anii cu livrări record de autostrăzi, intervalul 2025-2026 se anunță cu un ritm mult mai lent al construcțiilor și inaugurărilor. Această încetinire ar putea pune frână dezvoltării pieței de spații logistice și investițiilor în spații industriale, care au cunoscut o creștere puternică în ultimii ani, atrage atenția Colliers. În același timp, datele Eurostat arată că peste 77% din mărfurile transportate rutier în România sunt livrări interne, una dintre cele mai mari ponderi din Uniunea Europeană. Acest lucru reflectă, cel puțin parțial, nivelul mai redus al exporturilor României.
Există totuși și un aspect care diferențiază România în mod pozitiv față de multe alte state europene. Dacă revenim la privirea de ansamblu, doar 54% din toate transporturile de marfă se fac pe șosele, sub media Uniunii Europene de 78%, potrivit datelor Eurostat care includ doar transportul continental. În schimb, România are o pondere ridicată a transportului pe căi navigabile, în special pe Dunăre, unde ajunge la aproximativ 20% din total și reprezintă a doua cea mai mare valoare din UE. Colliers arată că această diversificare a modurilor de transport este un avantaj, însă nu poate compensa lipsa unei infrastructuri moderne în zonele cheie ale țării. Consultanții Colliers subliniază că această diversificare a modurilor de transport este un atu, însă nu poate înlocui necesitatea unei infrastructuri moderne în zonele cheie ale țării.
„Suntem aproape de pragul de 8 milioane de metri pătrați de spații industriale și logistice închiriabile, o performanță remarcabilă dacă ne gândim că în urmă cu zece ani piața creștea într-un ritm foarte lent. Evoluția spectaculoasă din ultimii cinci ani arată că România se află într-un ciclu accelerat de dezvoltare, beneficiind de un moment foarte favorabil, de care ar trebui să profite pe deplin, pentru că, în următorii 5-10 ani, contextul se poate schimba, fie din perspectiva finanțărilor, fie a fondurilor europene”, conchide Victor Coșconel.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1524 / 21500 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





