Asociaţia Prosumatorilor propune Guvernului cinci măsuri pentru reducerea facturilor la energie
01 Septembrie 2025 Agerpres
Astfel, APCE propune, în primul rând, legiferarea Comunităţilor de Energie în termen de adoptare de trei luni şi cu reducerea vizibilă a facturilor în 3-12 luni.
Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) a transmis Guvernului cinci propuneri concrete pentru reducerea rapidă a facturilor la energie, măsuri care vizează atât locuinţele individuale, cât şi blocurile de apartamente, având aplicabilitate imediată sau efecte vizibile în maximum 12 luni.
"Toate aceste soluţii necesită voinţă politică şi înţelegerea că este nevoie de acestea mai ales în această perioadă în care românii plătesc una dintre cele mai scumpe energii din Europa", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
Astfel, APCE propune, în primul rând, legiferarea Comunităţilor de Energie în termen de adoptare de trei luni şi cu reducerea vizibilă a facturilor în 3-12 luni.
"Toate aceste soluţii necesită voinţă politică şi înţelegerea că este nevoie de acestea mai ales în această perioadă în care românii plătesc una dintre cele mai scumpe energii din Europa", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
Astfel, APCE propune, în primul rând, legiferarea Comunităţilor de Energie în termen de adoptare de trei luni şi cu reducerea vizibilă a facturilor în 3-12 luni.
"România riscă sancţiuni europene pentru lipsa unei legislaţii privind comunităţile de energie - o soluţie care, în ţări precum Spania, a dus la scăderi de peste 60% ale facturilor pentru membrii acestor comunităţi. Astfel de structuri permit cetăţenilor să-şi gestioneze direct producţia, distribuţia şi stocarea de energie, obţinând independenţă faţă de furnizorii şi producătorii tradiţionali. În prezent, peste 4% dintre europeni fac parte dintr-o comunitate de energie, iar la nivelul Uniunii există deja aproape 10.000 de astfel de comunităţi", scrie APCE.
O altă propunere se referă la Prosumatorul de Condominiu în termen de adoptare de trei luni şi cu reducerea vizibilă a facturilor tot în 3-12 luni. . Printr-o simplă modificare legislativă, locatarii de la bloc ar putea deveni beneficiari direcţi ai energiei solare produse pe acoperişurile imobilelor. Fiecare apartament ar primi, lunar, contravaloarea energiei produse, proporţional cu cota-parte indiviză energetică.
APCE susţine că România are un potenţial uriaş: peste 4.000 MW instalaţi pe cele aproximativ 4.200 de hectare de acoperişuri de blocuri. Această resursă ar putea fi valorificată imediat în beneficiul milioanelor de locatari.
A treia măsură propusă se referă la mini-sisteme fotovoltaice de balcon/terasă, având o lună ca termen de adoptare şi reducerea imediată a facturilor cu 60%.
"Mini-sistemele fotovoltaice pentru balcon sau terasă sunt kit-uri simple compuse din panouri solare şi micro-invertoare care se conectează direct la priză. Energia produsă este consumată instantaneu de aparatele electrice din locuinţă. În Germania, există deja peste un milion de astfel de sisteme instalate, care au dus la reduceri de peste 60% ale facturilor lunare. În România, legiferarea lor a fost blocată pe motive birocratice şi urbanistice. Eliminarea acestor bariere ar permite cetăţenilor să reducă imediat costurile la energie", consideră asociaţia.
Reglementarea marjei de furnizare pentru energia produsă de către prosumatori reprezintă cea de-a patra propunere a APCE, cu termen de adoptare până în trei luni şi reducerea vizibilă a facturilor imediat după aplicare. Energia verde produsă de prosumatori ar trebui să reducă facturile românilor, având costuri de producţie aproape zero. În 2025, se estimează un excedent de aproape 2 miliarde KWh de energie regenerabilă injectată în reţea.
"ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor stabilirea marjei de furnizare, ceea ce a permis să fie revândută consumatorilor la preţuri foarte mari. Furnizorii ajung în anumite cazuri să aibă o marjă de furnizare (profit) uriaşă de 880%", precizează asociaţia în comunicat.
În acest context, APCE solicită reglementarea clară prin lege a marjei de furnizare, astfel încât energia produsă de prosumatori să reducă efectiv facturile românilor.
De asemenea, asociaţia propune reducerea anuală a tarifelor de transport pentru Transelectrica. O cantitate semnificativă de energie, reprezentând excedentul prosumatorilor, nu tranzitează reţelele Transelectrica spre a fi consumată.
"Cu toate acestea, transportatorul naţional a încasat peste 18 milioane de euro în anul 2024, iar pentru 2025 APCE estimează venituri de aproximativ 35 de milioane de euro. Întrucât acest serviciu nu a fost prestat, costurile aferente nu trebuie reflectate în facturile consumatorilor din România", menţionează APCE în comunicat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 882 / 20686 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





