ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

APCE solicită modificarea proiectului de ordonanţă referitoare la comunităţile de energie pentru a elimina prevederile restrictive

05 Martie 2025   |   Agerpres

Propunerea privind limitarea arbitrară de către ANRE a prosumatorilor în zonele cu reţea insuficient dezvoltată este o măsură cu consecinţe grave pentru toţi viitorii prosumatori din România, se mai arată în document.

 
 
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) solicită revizuirea propunerii de ordonanţă privind comunităţile de energie, pe motiv că actul normativ ar ridica probleme grave atât pentru prosumatori cât şi pentru comunităţile de energie.

"Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.) înţelege necesitatea transpunerii RED III, având în vedere situaţia actuală de infringement generată de întârzierea adoptării legislaţiei privind Comunităţile de Energie. Cu toate acestea, considerăm că actualul proiect de Ordonanţă de Urgenţă este inacceptabil pentru A.P.C.E., identificând probleme grave şi majore", se arată într-un comunicat al organizaţiei.


Potrivit sursei citate, pentru prosumatori este introdus termenul "autoconsumator" care însă nu este clar definit în raport cu "prosumatorul", sugerând o eventuală interdicţie de injectare în reţea. Totodată, se are în vedere impunerea unor contoare adiţionale de măsurare a energiei, costisitoare şi fără precedent în Europa, o doleanţă mai veche a ANRE, susţine sursa citată.

În plus, propunerea privind limitarea arbitrară de către ANRE a prosumatorilor în zonele cu reţea insuficient dezvoltată este o măsură cu consecinţe grave pentru toţi viitorii prosumatori din România, se mai arată în document.

"Legea care ar trebui să sprijine Comunităţile de Energie le condamnă la eşec. Definiţiile sunt vagi şi suprapuse, fără clarificări esenţiale. În loc să simplifice lucrurile, statul le complică inutil. Comunităţile de Energie vor fi obligate să plătească dezechilibre, certificate verzi şi alte taxe, deşi în majoritatea ţărilor europene astfel de costuri sunt acoperite în primii ani de funcţionare pentru a încuraja acest model. Taxa pe soare revine pe uşa din dos. Statul vrea să taxeze energia produsă şi injectată în reţea, ceea ce afectează direct comunităţile locale care încearcă să devină independente energetic. Se impune instalarea unui al doilea contor pentru autoconsum şi eliminarea oricărei forme de compensare cantitativă pentru energia livrată în reţea. Scutirile fiscale sunt prevăzute doar pentru instalaţii de până la... 50 kW! În contextul actual, această limită este complet nerealistă şi insuficientă pentru dezvoltarea unor comunităţi energetice viabile", explică APCE.

În aceste condiţii, organizaţia consideră că prin aceste măsuri, Guvernul pare că doreşte să pună piedici încă de la început Comunităţilor de Energie. În Europa există deja peste 9.000 de astfel de comunităţi funcţionale, iar în multe ţări acestea sunt sprijinite activ, fiind recunoscute ca o parte esenţială a tranziţiei energetice. În România, însă, acest proiect de OUG nu oferă avantaje reale şi pare conceput astfel încât să împiedice dezvoltarea acestui model, se mai precizează în comunicat.

"A.P.C.E. solicită modificarea urgentă a proiectului de OUG pentru a elimina prevederile restrictive şi nejustificate. În cazul în care Guvernul va adopta acest act normativ fără o dezbatere reală şi corectă, A.P.C.E. va iniţia acţiuni în contencios administrativ pentru anularea acestuia. Energia viitorului aparţine şi comunităţilor locale, nu numai marilor jucători din industrie. Nu lăsăm ca acest drept să fie anulat printr-o legislaţie nedreaptă!", se menţionează în comunicat.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, la finalul lunii februarie, că procesul de consultare publică asupra proiectului privind constituirea comunităţilor de energie s-a încheiat, iar observaţiile primite vor fi integrate în forma finală a actului normativ, care va fi iniţiat în perioada următoare în Guvern.

El a explicat că aceste comunităţi energetice se bazează pe participare deschisă şi voluntară. Ele sunt autonome şi controlate efectiv de acţionari sau membri care se află în apropierea proiectelor de energie regenerabilă deţinute şi dezvoltate de acea comunitate. Acţionarii sau membrii pot fi persoane fizice, IMM-uri sau autorităţi locale, inclusiv municipalităţi. Scopul principal este de a oferi beneficii de mediu, economice sau sociale pentru acţionarii sau membrii săi sau pentru zonele locale în care îşi desfăşoară activitatea.

Potrivit ministrului, apariţia comunităţilor de energie "va produce o mică revoluţie", pentru că va însemna o scădere semnificativă - în unele cazuri, chiar uriaşă - a costurilor cu energia pentru asociaţiile de locatari, autorităţile publice şi agenţii economici care vor deveni producători de energie.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12 / 18613
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
BACIU PARTNERS anunță promovările în cadrul echipei sale pentru anul 2025. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Aceste promovări sunt o confirmare a dorinței noastre de a continua să construim o echipă pregătită pentru un peisaj de afaceri în continuă schimbare”
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...