
Angajatorii au publicat peste 92.000 de joburi în această vară (platformă de recrutare)
31 August 2023
AgerpresPotrivit datelor eJobs, pentru joburile publicate din iunie şi până în prezent s-au înregistrat 2,5 milioane de aplicări.
Peste 92.000 de noi locuri de muncă au fost postate, în această vară, din care aproape 8.500 au reprezentat oferte scoase în piaţă de angajatorii din străinătate, iar 5.200 au fost remote, conform unui studiu realizat de o platformă de recrutare online, publicat joi.
Potrivit datelor eJobs, pentru joburile publicate din iunie şi până în prezent s-au înregistrat 2,5 milioane de aplicări.
"Cresc ofertele pentru străinătate şi scade numărul de joburi remote", arată analiza.
Totodată, retailul, serviciile, industria alimentară şi turismul au fost cei mai mari angajatori ai sezonului estival.
"Sunt anumite schimbări faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În primul rând, vorbim, la nivel general, de o temperare a freneziei pe care piaţa muncii a cunoscut-o vara trecută, frenezie nemaiîntâlnită, de altfel, în niciunul din ultimii 22 de ani. Angajatorii au continuat să caute oameni şi, pe multe segmente, au făcut eforturi semnificative pentru a se lupta cu deficitul de candidaţi, însă, în linii mari, suntem uşor sub nivelul înregistrat anul trecut. Vedem, în schimb, o creştere cu 5% - 10% a numărului de joburi postate de angajatorii din străinătate şi o preconizată domolire a numărului de locuri de muncă remote", spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.
Astfel, în timp ce în perioada iunie - august 2022 numărul de joburi remote era de aproape 6.600, anul acesta nu a depăşit nivelul de 5.200.
Dacă în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă se observă o uşoară scădere faţă de anul trecut, pe segmentul de aplicări a fost înregistrată o creştere de aproape 10%, interesul candidaţilor pentru joburile remote fiind invers proporţional cu cel al angajatorilor pentru acest mod de lucru.
În acest sens, din cele 2,5 milioane de aplicări, aproape 370.000 (15%) au mers către locurile de muncă ce pot fi făcute de acasă sau de la distanţă versus 303.000 în 2022. Tot invers proporţional este şi raportul joburi - aplicări străinătate.
În vreme ce numărul de oferte pentru afara ţării a crescut, aplicările au fost în scădere faţă de anul trecut.
"De câţiva ani vedem această tendinţă de scădere a interesului faţă de ideea de a munci în afara ţării. În continuare, numărul de aplicări pentru aceste joburi este undeva la sub 2% din total, adică destul de puţin şi vedem mai curând specialişti care se uită la oportunităţile care apar peste hotare decât muncitori calificaţi şi necalificaţi", a adăugat Roxana Drăghici.
Domeniile care au angajat cel mai mult în această vară au fost retailul, serviciile, industria alimentară, turismul, transporturile, producţia şi call-center/BPO. Cele mai multe locuri de muncă s-au adresat candidaţilor entry level (0 - 2 ani de experienţă), mid - level (2 - 5 ani de experienţă), fără experienţă, seniorilor (peste 5 ani de experienţă) şi abia apoi managerilor.
"Vedem multe oferte pentru candidaţi cu experienţă minimă sau zero experienţă şi pentru că vara, în general, creşte numărul de oferte din industrii precum HoReCa sau turism, unde sunt căutaţi tinerii în special pentru joburi sezoniere sau project based, care nu necesită o pregătire specială sau experienţă. Pentru multe dintre acestea sunt eligibili inclusiv elevi de liceu care au împlinit vârsta de 16 ani şi care ar putea lua, astfel, un prim contact cu piaţa muncii şi cu angajatorii. Din păcate, însă, încă nu există un interes considerabil pentru aplicări din partea acestui segment de candidaţi. Spre exemplu, din cele 2,5 milioane de aplicări din această vară, doar 13.500 au venit din partea tinerilor sub 18 ani", a explicat Roxana Drăghici.
Cele mai multe aplicări continuă să aparţină celor din segmentul de vârstă 25 - 35 de ani (930.000), urmaţi de candidaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani (650.000 de aplicări) şi 36 - 45 de ani (450.000 de aplicări). Aproximativ 270.000 de aplicări aparţin celor care au mai mult de 45 de ani. Peste 750.000 de aplicări au vizat joburile care au salariul menţionat în anunţul de angajare.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 30.000 de joburi. Aproape 1.000 sunt remote şi 2.200 sunt postate de angajatori din străinătate.
Lansată în anul 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând din anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5613 / 20228 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Practica de Banking & Finance de la Bondoc & Asociații rămâne calibrată pe proiecte de mare anvergură, execuție la standarde internaționale și expunere transfrontalieră constantă | De vorbă cu partenerele Simona Petrișor și Diana Ispas despre tendințe, tipuri de finanțări, structuri inovatoare și provocările anului din acest sector. Portofoliul de proiecte îmbină ”verdele”, infrastructura și consolidarea bancară, repere clare ale unui an încărcat
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...