AFM a aprobat finanţare de 20 milioane de lei pentru Programul FOTE Braşov 2027
08 Iulie 2026 Agerpres
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat şase dosare de finanţare în valoare totală de 20 de milioane de lei, depuse în cadrul Programului integrat de dezvoltare a infrastructurii sportive durabile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, de la Braşov, în vederea creşterii eficienţei energetice a domeniului schiabil din România.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat şase dosare de finanţare în valoare totală de 20 de milioane de lei, depuse în cadrul Programului integrat de dezvoltare a infrastructurii sportive durabile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, de la Braşov, în vederea creşterii eficienţei energetice a domeniului schiabil din România.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis miercuri AGERPRES, programul vizează reducerea consumului de energie, diminuarea impactului asupra mediului şi a emisiilor de gaze cu efect de seră prin înlocuirea sistemelor de iluminat de pe pârtii cu tehnologii eficiente şi prin achiziţionarea de autovehicule pentru întreţinerea pârtiilor, mai performante şi cu un impact redus asupra mediului.
Totodată, se urmăreşte alinierea domeniilor schiabile şi a bazelor sportive conexe, inclusiv a patinoarelor şi a altor facilităţi destinate sporturilor de iarnă, la principiile dezvoltării durabile şi la obiectivele naţionale şi europene privind tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic.
"Prin integrarea soluţiilor tehnice finanţate, proiectele contribuie direct la promovarea utilizării energiei verzi şi a tehnologiilor cu impact redus asupra mediului, creşterea eficienţei energetice în infrastructura sportivă, reducerea consumului de energie din surse convenţionale, precum şi la diminuarea poluării atmosferice", se arată în comunicat.
Lista dosarelor aprobate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului Festivalul Olimpic al Tineretului European.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 17 / 22363 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





