Activele fondurilor de investiţii au crescut cu 46% în ultimii 10 ani
10 Septembrie 2024 Agerpres
Totodată, se constată o creştere de aproape 78% a activelor la fondurile de acţiuni pe ultimul an.
Activele nete totale ale fondurilor deschise de investiţii şi fondurilor de investiţii alternative au urcat cu 46% în ultimii 10 ani, ajungând la 44,360 miliarde de lei, în al doilea trimestru din acest an, a anunţat marţi directorul executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), Jan Pricop.
"Observăm în reprezentarea grafică a ultimilor 10 ani o creştere de 46% a activelor totale pe cele două segmente de piaţă: fonduri deschise de investiţii şi fonduri de investiţii alternative. Observăm faţă de anul 2022 o recuperare solidă în ceea ce priveşte activele administrate la nivelul fondurilor descrise de investiţii, de la 17,4 miliarde (de lei - n.r.) la 24,45 miliarde. În ceea ce priveşte activele totale, acestea s-au situat la finalul primei jumătăţi a anului la peste 44 de miliarde (de lei - n.r.). Nu este un maxim istoric la nivel total de piaţă, însă datele la iulie ne arată că deja segmentul fondurilor deschise de investiţii a atins un nou maxim în ceea ce priveşte activele", a spus Jan Pricop, la evenimentul "Performanţa fondurilor de investiţii în prima jumătate a anului. Dezbatere cu administratori de fonduri de investiţii", organizat la Bursa de Valori Bucureşti.
"Observăm în reprezentarea grafică a ultimilor 10 ani o creştere de 46% a activelor totale pe cele două segmente de piaţă: fonduri deschise de investiţii şi fonduri de investiţii alternative. Observăm faţă de anul 2022 o recuperare solidă în ceea ce priveşte activele administrate la nivelul fondurilor descrise de investiţii, de la 17,4 miliarde (de lei - n.r.) la 24,45 miliarde. În ceea ce priveşte activele totale, acestea s-au situat la finalul primei jumătăţi a anului la peste 44 de miliarde (de lei - n.r.). Nu este un maxim istoric la nivel total de piaţă, însă datele la iulie ne arată că deja segmentul fondurilor deschise de investiţii a atins un nou maxim în ceea ce priveşte activele", a spus Jan Pricop, la evenimentul "Performanţa fondurilor de investiţii în prima jumătate a anului. Dezbatere cu administratori de fonduri de investiţii", organizat la Bursa de Valori Bucureşti.
El a menţionat că se observă o reducere a activelor pe segmentul fondurilor de investiţii alternative, iar aceasta se datorează faptului că Fondul Proprietatea a avut o reducere a activului în momentul în care a dat un dividend special.
"În ceea ce priveşte evoluţia de la un trimestru la altul şi comparativ cu jumătatea anului trecut, avem aceste active de peste 24 de miliarde (de lei - n.r.), cu variaţii de plus aproape 34% faţă de jumătatea anului trecut şi o creştere semnificativă de la un trimestru la altul, de 10%. În ceea ce priveşte intrările nete, avem un plus de 1,7 miliarde (de lei - n.r.). Faţă de anul trecut creşterea este fulminantă, aş zice, pentru că baza era destul de mică, avem un plus de 934% şi o creştere semnificativă de la un trimestru la altul, de aproape 30%. În ceea ce priveşte numărul de investitori, iarăşi să reţinem e vorba de iunie şi nu de iulie, erau la nivelul lunii iunie, în ceea ce priveşte segmentul fondurilor deschise de investiţii, peste 703.000 de investitori, iar variaţia faţă de anul trecută a fost de 37%. Faţă de trimestrul precedent, respectiv trimestrul unu al anului 2024, un plus de 8,6%. Iarăşi cifre foarte bune", a subliniat Jan Pricop.
Totodată, el a precizat că se constată o creştere de aproape 78% a activelor la fondurile de acţiuni pe ultimul an. De asemenea, se înregistrează o creştere de 18% la nivelul fondurilor de obligaţiuni.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3212 / 20719 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





