Accace România: Cererea de specialiști în contabilitate și salarizare s-a dublat în 2021
11 Noiembrie 2021 BizLawyer
Din datele analizate de Accace România pe piața forței de muncă din contabilitate și salarizare, se poate observa o criză la nivelul pozițiilor de Senior (specialiști cu peste 5 ani de activitate în domeniul consultanței), posturi ce necesită o experiență solidă, precum și o serie de competențe esențiale.
Potrivit Accace România, una dintre principalele companii de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, cererea de recrutare a specialiștilor în contabilitate și salarizare s-a dublat anul acesta comparativ cu anii precedenți. Astfel, dacă în ultimii patru ani media specialiștilor în domeniu care se alăturau companiei era de 22, până la acest moment au fost angajați 45 de specialiști în 2021, fără a acoperi tot necesarul previzionat pentru anul acesta. Pentru anul viitor, compania vizează angajarea a 30 de noi specialiști în contabilitate și salarizare, urmând să își mărească astfel echipa cu aproximativ 40%.
În contextul socio-economic actual, principalele cauze care au generat creșterea cererii de recrutare sunt: dezvoltarea activității clienților din portofoliul companiei ce a determinat o mărire a volumului de muncă față de anii precedenți, creșterea numărului de clienți noi pe segmentul de consultanță, dar și fluctuația personalului înregistrată la începutul anului.
În contextul socio-economic actual, principalele cauze care au generat creșterea cererii de recrutare sunt: dezvoltarea activității clienților din portofoliul companiei ce a determinat o mărire a volumului de muncă față de anii precedenți, creșterea numărului de clienți noi pe segmentul de consultanță, dar și fluctuația personalului înregistrată la începutul anului.
Din datele analizate de Accace România pe piața forței de muncă din contabilitate și salarizare, se poate observa o criză la nivelul pozițiilor de Senior (specialiști cu peste 5 ani de activitate în domeniul consultanței), posturi ce necesită o experiență solidă, precum și o serie de competențe esențiale. În prezent, majoritatea industriilor se confruntă cu o criză în ceea ce privește recrutarea, având în vedere nesiguranța angajaților de a face o schimbare pe plan profesional în contextul actual, dar și dorința angajatorilor de a depune toate eforturile necesare pentru a mări gradul de retenție a angajaților și de a veni cu o contra-ofertă în momentul în care aceștia aleg să se îndrepte către o altă companie.
Conform reprezentanților Accace, cele mai întâlnite așteptări ale angajatorilor în cadrul unui proces de recrutare de specialiști contabili se referă, în principal, la gradul de proactivitate și la orientarea angajaților către învățare și perfecționare. În funcție de poziția din cadrul companiei, angajatorii pun accentul totodată și pe pregătirea teoretică, experiența profesională anterioară, dar și pe deținerea mai multor competențe digitale sau de comunicare. De cealaltă parte, angajații pun accentul pe oportunitățile de dezvoltare profesională, pe un pachet ofertant de beneficii, posibilitatea de a avansa în carieră, programul flexibil, dar și cultura feedback-ului sau un mediu de lucru plăcut.
„Pentru a oferi o stabilitate în cadrul echipelor, atât în contextul pandemiei, cât și post-pandemie, este important să acordăm o atenție sporită nevoilor individuale ale angajaților. Fie că vorbim de ajustarea grilelor salariale, de oferirea de traininguri pentru dezvoltarea profesională sau de modelarea unei culturi organizaționale care să le întărească propriile valori, angajații trebuie să se simtă sprijiniți constant la nivel personal și profesional”, a declarat Marina Din, HR Specialist Accace România.
În prezent, Accace România se află în plin proces de recrutare de specialiști în contabilitate și salarizare, având deschise mai multe posturi disponibile în cadrul companiei. Cele mai multe dintre acestea sunt poziții de middle-experience, precum rolul de Accountant (contabil) și Payroll Accountant (specialist salarizare și HR admin), unde este necesară o experiență în domeniu de minimum trei ani. Totodată, compania vizează și poziții de Junior atât în echipa de contabilitate, cât și în cea de salarizare și resurse umane, oferind șansa tinerilor candidați să se dezvolte profesional fără o experiență anterioară în muncă, doar cu studii de profil și cunoașterea limbii engleze. Pe lângă aceste poziții, un focus aparte îl constituie rolurile de Senior (peste 5 ani experiență), mai exact Senior Accountant și Senior Payroll Accountant, pentru care compania urmărește abilități de coordonare ale unei echipe.
Procesul de recrutare adoptat de Accace România se face în funcție de nevoi, dar și de contextul în care se află candidatul. Printre beneficiile oferite de companie se numără posibilitatea de a lucra remote, bonus anual în funcție de performanță, flexibilitatea programului de muncă, traininguri interne sau susținere financiară pentru diverse certificări, precum și alte beneficii extrasalariale.
„În cadrul Accace România, flexibilitatea este punctul nostru forte, atât în ceea ce privește programul de lucru, cât și modul în care ne îndeplinim responsabilitățile, având libertatea de a veni cu propriile idei și de a ne personaliza stilul în care ne desfășurăm activitatea”, a completat Marina Din.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 14331 / 21550 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





