
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitrul de urgență (Powered by ZRVP)
16 Octombrie 2022
Dispute-Resolution.CenterUrmărește explicația acestor termeni, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Alina Tugearu, Partener Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.
Arbitrul de urgență este o instituție nou introdusă prin regulile Curții de arbitraj din anul 2018, care nu face decât să alinieze regulile locale cu cele de la principalele instituții arbitrale din lume și reprezintă o modalitate extrem de eficientă, pusă la îndemâna părților, pentru a putea obține, într-un termen extrem de scurt, măsuri asiguratorii sau provizorii cu privire la o dispută pentru care părțile au încheiat o convenție arbitrală care face competentă Curtea de arbitraj pentru soluționarea disputelor.
”Motivul pentru care este extrem de util să ai o astfel de instituție este că, în general, constituirea Tribunalului arbitral are o durată îndelungată și, până la momentul la care părțile sesizează Curtea, informează cu privire la identitatea persoanelor pe care doresc să le numească ca arbitri și se soluționează toate disputele legate de desemnarea arbitrilor, trece un timp destul de lung, uneori poate fi vorba și de câteva luni.
”Motivul pentru care este extrem de util să ai o astfel de instituție este că, în general, constituirea Tribunalului arbitral are o durată îndelungată și, până la momentul la care părțile sesizează Curtea, informează cu privire la identitatea persoanelor pe care doresc să le numească ca arbitri și se soluționează toate disputele legate de desemnarea arbitrilor, trece un timp destul de lung, uneori poate fi vorba și de câteva luni.
În aceste condiții, s-a prevăzut această instituție care face ca, dacă totul merge bine, să se poată ajunge la obținerea unei hotărâri cu privire la o măsură urgentă, cu privire la una dintre părți, în 12 zile de la sesizarea Curții”, a spus Alina Tugearu, Partener ZRVP, în această pastilă a Dicționarului de Arbitraj.
Norma instituită de regulile de procedură este aceea de opt-out, adică toate părțile care derulează un arbitraj sub auspiciile Curții de arbitraj de la București pot să apeleze la această instituție și sunt obligate să respecte măsurile pe care le-ar lua un arbitru de urgență.
Urmărește explicația acestor termeni, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Alina Tugearu, Partener Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.
Urmărește episoadele anterioare:
Ep 1. - Dictionar de arbitraj - Alternative Dispute Resolution
Ep. 2 - Dictionar de arbitraj - Ad Hoc Arbitration
Ep. 8 - Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor
Ep. 9 - Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei
Ep. 10 Dicționar de arbitraj: Bifurcarea procedurii arbitrale
EP. 11 Constituirea Tribunalului arbitral. Reguli generale și chestiuni practice
Reamintim că BizLawyer a realizat cu sprijinul firmei Zamfirescu Racoți Vasile & Partners un tutorial cu mai multe episoade, referitor la arbitrajele internaționale și activitatea firmelor românești pe acest segment de practică.
În prima parte a acestui Ghid de arbitraj – Arbitration Step by Step, Dr. Cosmin Vasile a vorbit despre poziționarea firmelor românești pe harta arbitrajului internațional și a explicat de ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. El s-a referit și la aportul echipelor locale în aceste consorții, amintind și despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate.
În al doilea episod, coordonatorul ZRVP a aprofundat modul în care se construiește echipa de avocați ce poate gestiona un arbitraj internațional și a creionat profilul unui bun avocat de arbitraje. El a explicat, de asemenea, când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia.
Ulterior, Dr Cosmin Vasile s-a referit la relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional, modul în care se aleg arbitrii, sincronizarea între client și echipa de avocați precum și administrarea probelor.
In ultimul episod al acestei serii, Dr. Cosmin Vasile a analizat aspecte precum: Momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj I Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat I Cum se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj I Durata unei proceduri arbitrale.
Dispute-Resolution.Center este o platformă din grupul BizLawyer ce se adresează deopotrivă profesioniștilor implicați în rezolvarea disputelor și clienților care au nevoie de asistență în astfel de cazuri.
Disputele sunt adesea complexe, costisitoare și consumatoare de timp, putând afecta indivizi, comunități, organizații, guverne sau chiar economia în anasamblu.
Prevenirea și soluționarea timpurie a conflictelor este benefică, iar portalul Dispute-Resolution.Center grupează experiențele celor mai buni profesioniști ai domeniului și aduce laolaltă resurse, oameni și know-how.
Urmărește secțiunea Arbitration Step-by-Step, susținută de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners:
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP | Firmele românești pe harta arbitrajului internațional ̸ De ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. Cum se formează și care este aportul echipelor locale ̸ Despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate (Ep. 1)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia (Ep. 2)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Despre relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional | Cum se aleg arbitrii. Sincronizare între client și echipa de avocați | Administrarea probelor. Despre ședințele de arbitraj (Ep. 3)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP - Despre momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj | Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4) urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia (Ep. 2)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Despre relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional | Cum se aleg arbitrii. Sincronizare între client și echipa de avocați | Administrarea probelor. Despre ședințele de arbitraj (Ep. 3)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP - Despre momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj | Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4) urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4)
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 854 / 2035 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...