Ministerul Justiției: Candidații înscriși pentru șefia Parchetului General susțin interviurile lunea viitoare
16 Februarie 2026 Agerpres
Ministerul Justiției precizează că timpul de susținere a proiectului pentru exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere este de maxim 30 de minute, iar timpul dedicat pentru întrebări și răspunsuri este de maxim o oră.
Ministerul Justiției a anunțat, luni, că toți cei 19 candidați care s-au înscris pentru funcțiile de conducere de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au îndeplinit condițiile necesare, iar prima zi de interviuri va fi pe 23 februarie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, lunea viitoare vor susține interviurile candidații pentru ocuparea funcției de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
*** Cristina Chiriac, procuror-șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași;
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, lunea viitoare vor susține interviurile candidații pentru ocuparea funcției de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
*** Cristina Chiriac, procuror-șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași;
*** Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar București
Tot luni, Marius I. Voineag, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, va susține interviul pentru ocuparea funcției de adjunct al procurorului general al PICCJ.
♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦
Marți, 24 februarie, vor susține interviurile candidații pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție:
*** Ioan-Viorel Cerbu, procuror în cadrul DNA, delegat în funcția de procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție;
*** Vlad Grigorescu, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
*** Tatiana Toader, procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție
Tot marți, vor susține interviurile candidații pentru ocuparea celor două funcții de procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv:
*** Marinela Mincă, procuror-șef al Secției judiciare în cadrul Direcției Naționale Anticorupție;
*** Mihai Prună, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală;
*** Marius-Ionel Ștefan, procuror-șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.
♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦
Miercuri, 25 februarie, vor susține interviurile candidații pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și anume:
*** Ioana-Bogdana Albani, procuror-șef serviciu în cadrul DIICOT - structura centrală;
*** Antonia Diaconu, procuror-șef serviciu în cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești;
*** Alina Albu, procuror-șef al DIICOT;
*** Codrin-Horațiu Miron, procuror-șef serviciu în cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara;
*** Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦
Joi, 26 februarie, vor susține interviurile candidații pentru ocuparea celor două funcții de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv:
*** Aurel-Cristian Lazăr, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara;
*** Alex-Florin Florența, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
*** Claudia-Ionela Curelaru, procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
*** Gill-Julien Grigore-Iacobici, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța;
*** Mihai-Răzvan Negulescu, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦
Ministerul Justiției precizează că timpul de susținere a proiectului pentru exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere este de maxim 30 de minute, iar timpul dedicat pentru întrebări și răspunsuri este de maxim o oră.
Conform calendarului estimativ, publicat de Ministerul Justiției, rezultatele selecției vor fi publicate la data de 2 martie. Tot atunci, propunerile motivate ale ministrului Justiției vor fi înaintate Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea emiterii avizului consultativ.
Funcțiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și cea de procuror-șef al DNA rămân vacante începând cu data de 31 martie, iar cea de procuror-șef al DIICOT de la 14 aprilie.
Potrivit legii, pot fi numiți în funcțiile de conducere care fac obiectul procedurii de selecție procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de procuror sau judecător.
Nu pot fi numiți procurorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 4933 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





