
Lucian Onea şi Mircea Negulescu scapă de control judiciar
31 Ianuarie 2020
MEDIAFAXDecizia poate fi contestată.
Fostul şef DNA Ploieşti Lucian Onea şi Mircea Negulescu scapă de control judiciar după ce instanţa supremă a revocat această măsură preventivă în dosarul în care sunt acuzaţi de mai multe infracţiuni. Decizia poate fi atacată.
„Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Onea Lucian Gabriel şi Negulescu Mircea prin ordonanţele nr.19/P/2018 din 25.09.2018 ale Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în minuta de vineri a instanţei supreme.
Decizia poate fi contestată.
Mircea Negulescu este cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă, iar Lucian Onea (fost şef DNA Ploieşti), pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă.
„Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Onea Lucian Gabriel şi Negulescu Mircea prin ordonanţele nr.19/P/2018 din 25.09.2018 ale Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în minuta de vineri a instanţei supreme.
Decizia poate fi contestată.
Mircea Negulescu este cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă, iar Lucian Onea (fost şef DNA Ploieşti), pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă.
În fapt, cei doi sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3153 / 4819 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Cum văd analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați | 9 luni cu motorul turat în M&A: Fuziunile și achizițiile la nivel global au ajuns la 3,4 trilioane USD, companiile din UE preferă consolidarea regională, tehnologia conduce, energia și sectorul financiar împing megadeal-urile, private equity își reia ofensiva. În clasamentele juridice, CMS rămâne în Top 10 global și pe locul 2 în Europa, iar Schoenherr stă pe podium în Europa Centrală și de Est
Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații rămâne etalon pe piața locală, cu o echipă evidențiată în ghidurile internaționale și performanță constantă în mandatele încredințate | Raluca Vasilache (Partener): Ultimul an a fost cu adevărat special, având privilegiul de a lucra în câteva tranzacții stimulante din punct de vedere profesional. A crescut considerabil practica în domeniul autorizării investițiilor străine și se remarcă o pondere mai mare a investigațiilor
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...