ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Justiția franceză a respins cererea Bucureștiului de extrădare a prințului Paul de România

09 Iulie 2025   |   Agerpres

Avocata prințului, Miriame Laichi, a denunțat 'cel mai mare scandal politic pe care l-a cunoscut o familie regală' în legătură cu 'litigiul succesoral'.

 
 
Curtea de Apel de la Paris a refuzat miercuri să îl predea pe prințul Paul de România, descendent al regelui Carol al II-lea, Bucureștiului, care cerea remiterea lui pentru executarea unei pedepse cu închisoarea într-un dosar pentru trafic de influență în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează AFP.

'Am spus întotdeauna că eu cred în justiția franceză', a reacționat Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, 76 de ani, la sfârșitul deliberării.

Președintele Camerei pentru extrădări a Curții de Apel de la Paris a subliniat că autoritățile române au avut justificare în a emite un nou mandat de arestare, dar că acesta avea 'un caracter disproporționat'.


Judecătorul a precizat că el s-a pronunțat asupra admisibilității mandatului de arestare, nu însă și pe fondul acestui dosar.

Cu această decizie, Curtea de Apel 'pune capăt unei hărțuiri procedurale inacceptabile și își reafirmă atașamentul față de principiile fundamentale ale statului de drept', a apreciat pentru AFP avocata prințului, Miriame Laichi.

Autoritățile române emiseseră în ianuarie un nou mandat de arestare împotriva lui Paul de România.

Descendent al regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, el este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăți pe care le revendica ca moștenitor al familiei regale.

În 1947, familia regală a fost alungată din România de comuniști, iar proprietățile sale au fost confiscate. Persistă însă conflicte în legătură cu bunurile rezultate din moștenire, scrie AFP.

În decembrie 2020, prințul fusese condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni pentru trafic de influență și complicitate de către Înalta Curte de Casație din România. În acest caz fuseseră condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puțin 145 milioane de euro. Imediat după condamnarea sa, justiția română a emis un prim mandat de arestare pe numele său.

Camera de extrădări a Curții de Apel din Paris a respins acea solicitare în noiembrie 2023, considerând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat având în vedere neregularitățile depunerii jurământului de către doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat.

Pentru a formula o nouă cerere de remitere adresată Franței, Bucureștiul s-a bazat pe decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 29 iulie 2024, pronunțată în urma unei întrebări preliminare. CJUE a considerat că decizia Curții de Apel din Paris este 'contrară principiului încrederii reciproce' între țările europene, exercitând 'un control excesiv' asupra funcționării sistemului judiciar român, a amintit în timpul audierii din 11 iunie președintele Camerei de extrădări.

Avocatul general a solicitat predarea lui Paul de România în numele 'principiului prevalenței justiției europene asupra dreptului național'. Avocata prințului, Miriame Laichi, a denunțat 'cel mai mare scandal politic pe care l-a cunoscut o familie regală' în legătură cu 'litigiul succesoral'.

Tatăl prințului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 și 1940.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 452 / 5197
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...