Interviuri pentru șefia marilor parchete | Bogdan Pîrlog: Suntem într-o profundă de criză la nivel de sistem
23 Februarie 2026 Agerpres
El a adăugat că degeaba instanțele sunt performante dacă partea de urmărire penală este 'defectuoasă'.
Bogdan-Ciprian Pîrlog, candidat la funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), a afirmat, luni, că în prezent percepția magistraților este că sistemul se află 'într-o profundă criză', adăugând că degeaba instanțele sunt performante dacă partea de urmărire penală este defectuoasă.
'În acest moment, consider că, alături de o bună parte din corpul magistraților, n-am pretenția că toți, deși, într-o formă sau alta, chiar dacă nu suntem de acord cu soluțiile și cu fondul problemei, cam toată lumea percepe că suntem într-o profundă criză la nivel de sistem. Este (...) unul din cele mai dificile momente pentru a fi magistrat și cu atât mai mult pentru a avea o funcție cum este cea pentru care candidez astăzi. Justiția, așa cum v-am spus, este o componentă esențială a statului. Justiția este unul dintre principalii piloni care a existat, într-o formă sau alta, de la momentul înființării statului. Până la urmă colectivitățile s-au unit în ideea protecției colective, dar pentru a funcționa în această colectivitate au avut nevoie de reguli de conviețuire. Pentru respectarea acelor reguli sau pentru intervenția comunității în momentul încărcării regulilor a apărut această justiție', a declarat Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în cadrul interviului susținut în fața Comisiei constituite la Ministerul Justiției.
'În acest moment, consider că, alături de o bună parte din corpul magistraților, n-am pretenția că toți, deși, într-o formă sau alta, chiar dacă nu suntem de acord cu soluțiile și cu fondul problemei, cam toată lumea percepe că suntem într-o profundă criză la nivel de sistem. Este (...) unul din cele mai dificile momente pentru a fi magistrat și cu atât mai mult pentru a avea o funcție cum este cea pentru care candidez astăzi. Justiția, așa cum v-am spus, este o componentă esențială a statului. Justiția este unul dintre principalii piloni care a existat, într-o formă sau alta, de la momentul înființării statului. Până la urmă colectivitățile s-au unit în ideea protecției colective, dar pentru a funcționa în această colectivitate au avut nevoie de reguli de conviețuire. Pentru respectarea acelor reguli sau pentru intervenția comunității în momentul încărcării regulilor a apărut această justiție', a declarat Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în cadrul interviului susținut în fața Comisiei constituite la Ministerul Justiției.
El a adăugat că degeaba instanțele sunt performante dacă partea de urmărire penală este 'defectuoasă'.
'Sistemul judiciar în ansamblul lui, atât cât este prevăzut în autoritatea judecătorească, incluzând și componenta de organe de cercetare penală, (...) trebuie să funcționeze pentru a avea o justiție eficientă și o justiție care să răspundă nevoilor cetățeanului în mod integrat. Oricare dintre componentele acestea nu funcționează cum ar trebui să funcționeze, automat nici sistemul nu poate să performeze. Degeaba avem instanțe performante dacă partea de urmărire penală este defectuoasă. De asemenea, degeaba avem urmărirea penală făcută la standardele necesare dacă în zona instanțelor nu funcționează și bineînțeles urmărirea penală nu are cum să funcționeze în lipsa unei componente de poliție judiciară', a spus Pîrlog.
Procurorul a opinat că modificările legislative au îngreunat 'extrem de mult' activitatea de urmărire penală, dând ca exemplu schimbarea definiției de 'pericol social'.
'Cauzele care au provocat această situație de criză la nivelul sistemului judiciar le consider a fi, pe de o parte extrinsă, (...) sunt consecința unui ansamblu conjugat de modificări normative care au început chiar în momentul pre intrării în vigoare a actualelor Coduri - penal și de procedură, când au suferit ample modificări. De asemenea, intervenția Curții Constituționale, care a produs o serie de decizii, cu foarte multe dintre ele nu suntem de acord, cu unele suntem, dar nu despre asta este vorba. Ideea este că la nivelul unei legi, cum este Codul penal, Codul de procedură, bun, rău, el trebuie să aibă o concepție unitară. Momentul în care a fost făcut bucăți pe fiecare componentă în parte, și vorbim aici de, cred că, adunate, sute de decizii, este evident că legea respectivă și din punct de vedere tehnic nu este ceea ce ar trebui să fie. S-a îngreunat extrem de mult activitatea de urmărire penală. Să nu uităm o chestiune aparent minoră - schimbarea definiției infracțiunii și scoaterea noțiunii de pericol social a înlăturat acel celebru 18 indice 1 și anume posibilitatea de a clasa o cauză pentru lipsa pericolului social, lipsa pericolului social care nu trecea în rândul infracțiunilor', a subliniat Bogdan Pîrlog.
Ministerul Justiției a anunțat săptămâna trecută că toți cei 19 candidați care s-au înscris pentru funcțiile de conducere de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au îndeplinit condițiile necesare, iar prima zi de interviuri este 23 februarie.
Luni susțin interviurile Bogdan-Ciprian Pîrlog, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar București, și Cristina Chiriac, procuror-șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție Iași pentru funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), precum și Marius Voineag, actualul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, pentru ocuparea funcției de adjunct al procurorului general al PICCJ.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 4939 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
ANALIZĂ DETALIATĂ (prima parte) - Cât costă talentul în avocatura de business din București: grilele asociaților, back-office-ul și „moneda” beneficiilor | Avocații asociați din firmele locale și internaționale câștigă între 1.500 - 5.500 €, un paralegal poate ajunge la 3.000 €, iar un translator la 1.800 €. Pe palierul funcțiilor de suport sunt poziții remunerate aproape de zona de top: director financiar - peste 7.000 €, marketing ̸ BD director - 6.000 €, director administrativ - 5.400 €, HR senior manager – 4.500 €. Cum se țin oamenii aproape, prin bonusuri și beneficii, când inflația mușcă din salarii
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





