ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ICCJ respinge cererea lui Adrian Severin de sesizare a CCR cu privire la termenul de depunere a contestaţiei în anulare

19 Februarie 2019   |   T. S.

Adrian Severin a depus la Instanţa supremă o contestaţie prin care solicită anularea condamnării de patru ani închisoare, primită pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

 
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, ca inadmisibilă, cererea depusă de fostul europarlamentar Adrian Severin de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul de procedură penală, care limitează la 30 de zile termenul de introducere a unei contestaţii în anulare.

Adrian Severin a depus la Instanţa supremă o contestaţie prin care solicită anularea condamnării de patru ani închisoare, primită pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

În cadrul procesului, el a ridicat, luni, o excepţie de neconstituţionalitate a articolului 428 din Codul de procedură penală, susţinând că toate deciziile luate de completurile de cinci judecători sunt lovite de nulitate absolută, în urma hotărârii Curţii Constituţionale.


Fostul parlamentar a precizat că termenul de 30 de zile, în care o persoană condamnată poate introduce o contestaţie în anulare, este unul "relativ", aducând ca argument faptul că există un termen de 30 de zile pentru motivarea hotărârilor, pe care însă judecătorii nu îl respectă.

"Nulitatea absolută apără ordinea publică. Ordinea publică în această speţă este dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Încălcarea acestui drept este sancţionată prin nulitatea absolută. Nu e problema mea personală, ci este vorba de un principiu. Ordinea publică poate fi apărată oricând şi sancţiunea încălcării ei este nulitatea absolută. După părerea mea, există două posibilităţi. Fie Înalta Curte decide că termenul acela este un termen de recomandare, aşa cum se interpretează şi termenul de 30 de zile pentru motivarea unei sentinţe şi care este frecvent depăşit, sau, dacă nu poate face lucrul acesta, cred că cel mai bun lucru pentru Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie este să transmită Curţii Constituţionale", declara Adrian Severin.

Cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale a fost însă respinsă, iar pe 15 aprilie se va judeca pe fond contestaţia în anulare.

Pe 28 februarie 2018, Adrian Severin a fost eliberat condiţionat din penitenciar, după ce a executat efectiv un an şi trei luni din pedeapsa de patru ani primită pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Adrian Severin a fost acuzat de DNA că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică "The Sunday Times", care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

"La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuţiilor din perioada ianuarie - martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă", arată procurorii.

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane.

Trei europarlamentari - Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi austriacul Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-şi vândă serviciile" unor jurnalişti ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente.

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar întrebat de unul dintre jurnalişti dacă a fost uşor să-l convingă pe acesta să depună amendamentul, el a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă a acceptat ideea, "însă a fost o adevărată muncă".

Eurodeputatul sloven şi cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunţând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susţinând că este vorba de "o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 4737 / 4950
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
    Peligrad Law își întărește practicile de Arbitraj, Corporate și Fuziuni & Achiziții prin cooptarea lui Daniel Vișoiu și a Andreei-Alexandra Liviță | Mișcarea aduce firmei un plus de forță pe mandate transfrontaliere, restructurări corporative și dispute internaționale cu miză ridicată
    Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
    În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
    LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
    Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
    Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
    OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
    Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
    ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
    Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
    Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...