ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DNA: Victor Sandu, fost director general la “Apele Române”, trimis în judecată; mită de 1 milion de euro

05 Octombrie 2020   |   Agerpres

În acelaşi doar au fost deferite justiţiei, sub control judiciar, şi două persoane în sarcina cărora s-a reţinut câte o infracţiune de complicitate la luare şi dare de mită, dar şi a alte două persoane fizice, în stare de libertate, pentru mărturie mincinoasă.

 
 
Victor Sandu, la data faptei director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române", a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de un milion de euro, a informat, luni, DNA.
 
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în arest preventiv, a lui Victor Sandu, la data faptei director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române", pentru luare de mită, şi a unui administrator al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită.

În acelaşi doar au fost deferite justiţiei, sub control judiciar, şi două persoane în sarcina cărora s-a reţinut câte o infracţiune de complicitate la luare şi dare de mită, dar şi a alte două persoane fizice, în stare de libertate, pentru mărturie mincinoasă.
 
Procurorii notează în rechizitoriu că, în perioada 17 mai 2017 - 6 mai 2019, Victor Sandu, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit cu titlu de mită, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administraţia Naţională "Apele Române".
 
"Banii ar fi fost viraţi de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general, şi el inculpat în acest dosar", se menţionează în comunicat.
 
Concret, arată anchetatorii, banii ar fi fost pretinşi şi primiţi de Victor Sandu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităţilor produse pe râuri din judeţul Bihor, respectiv "Amenajare râul Valea lui Vasile, judeţul Bihor", "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Crişul Negru, judeţul Bihor" şi "Amenajare râul Crişul Repede, judeţul Bihor ".
 
"Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate", spune DNA.
 
În acelaşi context, procurorii precizează că ultimii doi inculpaţi, fiind audiaţi în calitate de martor în prezenta cauză, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale soluţionării dosarului.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2810 / 4884
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...