Discurs dur al ministrului german de Externe la adresa ţărilor UE care încalcă principii fundamentale. România, în rând cu Ungaria şi Polonia
22 Martie 2019 Mediafax
În cazul ţărilor care le încalcă ''va trebui să investigăm dacă acest lucru ar trebui să aibă consecinţe financiare'', a declarat ministrul german.
Heiko Maas, ministrul german de Externe, susţine că UE ar trebui să taie finanţarea şi să impună sancţiuni în cazul ţărilor membre care adoptă legi ce încalcă principii europene fundamentale, precum existenţa unui sistem de justiţie independent, menţionând în acest sens România, Ungaria şi Polonia.
Ministrul german a menţionat că ţări ca România, Ungaria şi Polonia au primit mai multe fonduri de la UE decât au contribuit la bugetul uniunii, astfel că oprirea finanţării pentru încălcarea principiilor fundamentale ar putea oferi o pârghie în astfel de cazuri.
''Există principii fundamentale pe care toţi trebuie să le respecte", a declarat Maas într-un interviu pentru postul ZDF, relatează cotidainul The New York Times.
Ministrul german a menţionat că ţări ca România, Ungaria şi Polonia au primit mai multe fonduri de la UE decât au contribuit la bugetul uniunii, astfel că oprirea finanţării pentru încălcarea principiilor fundamentale ar putea oferi o pârghie în astfel de cazuri.
''Există principii fundamentale pe care toţi trebuie să le respecte", a declarat Maas într-un interviu pentru postul ZDF, relatează cotidainul The New York Times.
În cazul ţărilor care le încalcă ''va trebui să investigăm dacă acest lucru ar trebui să aibă consecinţe financiare'', a declarat ministrul german.
Tăierea fondurilor UE ''este singura limbă care este înţeles acolo'', a completat Mass, făcând referire la statele membre ce adoptă legi care, de exemplu, limitează libertatea presei.
Partidul Popular European (PPE) a votat miercuri în favoarea suspendării din cadrul formaţiunii europene a partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz, al premierului Viktor Orban, pentru încălcarea principiilor statului de drept.
Totodată, există disensiuni între Uniunea Europeană şi Guvernele din Polonia şi România, în legătură cu unele măsuri legislative adoptate de cele două ţări, despre care criticii afirmă că subminează statul de drept şi alte valori europene fundamentale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4519 / 4973 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





