Curţile de apel nu sunt de acord cu înrolarea serverelor din instanţe în domeniul just.ro - se încalcă independenţa justiţiei
03 Septembrie 2024 Agerpres
Astfel, potrivit scrisorii deschise, subminarea independenţei justiţiei prin intervenţia unui funcţionar de rang inferior, în ale cărui competenţe nu intră atribuţia de a da dispoziţii conducerii instanţelor judecătoreşti, nu poate fi tolerată, context în care se apreciază că se impune a se reveni asupra circularei Ministerului Justiţiei, chestiunile tehnice care generează aceste riscuri şi care au fost constant semnalate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi de instanţele judecătoreşti, urmând a fi remediate în cadrul instituţional adecvat.
Potrivit unui comunicat al Curţii de Apel Bucureşti (CAB) transmis AGERPRES, preşedinţii curţilor de apel au adoptat luni o scrisoare deschisă prin care îşi manifestă "îngrijorarea" faţă de Circulara din 30 august privind înrolarea calculatoarelor şi serverelor din instanţele de judecată, precum şi a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro şi care denotă neînţelegerea mecanismelor "elementare" de comunicare la nivelul sistemului judiciar cu respectarea ierarhiei instituţionale decurgând din lege şi a statutului de putere în stat a autorităţii judecătoreşti.
Astfel, potrivit scrisorii deschise, subminarea independenţei justiţiei prin intervenţia unui funcţionar de rang inferior, în ale cărui competenţe nu intră atribuţia de a da dispoziţii conducerii instanţelor judecătoreşti, nu poate fi tolerată, context în care se apreciază că se impune a se reveni asupra circularei Ministerului Justiţiei, chestiunile tehnice care generează aceste riscuri şi care au fost constant semnalate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi de instanţele judecătoreşti, urmând a fi remediate în cadrul instituţional adecvat.
Se concluzionează în sensul că existenţa unor proceduri europene de finanţare sau a unor aspecte de ordin tehnic nu pot reprezenta pârghii legitime care să ştirbească independenţa justiţiei, pilon fundamental al statului de drept, menţionează CAB.
Ministerul Justiţiei a transmis, vineri, după ce a primit o circulară de la Consiliul Superior al Magistraturii în care se menţionează că instituţia doreşte să se autoexcludă din domeniul just.ro pe motiv că "au fost identificate vulnerabilităţi", că, până în prezent, nu ar fi fost semnalate breşe de securitate cu privire la informaţii sau proceduri judiciare, iar decizia CSM ar fi una "nefondată".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 321 / 4827 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





