Botoșani: Un om de afaceri care a dat mită unor primar a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA
08 Iulie 2026 Agerpres
Administratorul unei firme de construcții din Botoșani, care a dat mită la doi primari, și-a recunoscut faptele în fața procurorilor Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de procurorii anticorupție.
Administratorul unei firme de construcții din Botoșani, care a dat mită la doi primari, și-a recunoscut faptele în fața procurorilor Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de procurorii anticorupție.
Omul de afaceri Vasile Marcel Bîrsan a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, iar anchetatorii au transmis dosarul la Tribunalul Botoșani în vederea confirmării pedepse convenite prin acest acord, de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.
Potrivit DNA, în perioada iulie 2022-martie 2025, la diferite intervale de timp, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, Bîrsan i-ar fi remis lui Dumitru-Verginel Gireadă, primar al comunei Mihai Eminescu, cu titlu de mită, diferite sume de bani, bunuri și foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, de către primar, a atribuțiilor de serviciu privind facilitarea adjudecării unor contracte de achiziții publice și privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice.
De asemenea, în cursul lunilor august-decembrie 2024, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, inculpatul B. V. M., i-ar fi remis, cu titlu de mită, lui Dan Oloeriu, primar al orașului Flămânzi, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, precum și livrarea unei cantități de beton și realizarea unor lucrări de excavații, aferente construcției unui imobil personal, în valoare totală de 98.364 lei.
'În prezența avocatului, inculpatul B. V. M. a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 (patru) ani. Totodată, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în condițiile stabilite de instanța de judecată', se precizează în comunicatul DNA.
La rândul lor, primarii care au luat mită Dumitru-Verginel Gireadă și Dan Oloeriu au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA, fiecare primind câte o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 5159 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 de milioane de euro a complexului hotelier Radisson Blu din București | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
„Marile litigii se câștigă prin disciplină strategică, dar și prin inefabilul moment de inspirație”, spune Ana Diculescu-Șova, Senior Partener NNDKP, singurul avocat român aflat pe lista scurtă pentru titlul de “Dispute Resolution Lawyer of the Year” la Legal 500 CEE Awards 2026. Această nominalizare este încă o confirmare a unor valori profesionale care, în timp, “transformă experiența în atitudine și pe cel care o practică în călăuză”
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





