ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANI: Deputatul Mircea Drăghici nu poate justifica o avere de peste 1 milion de lei

29 Aprilie 2020   |   AGERPRES

ANI a sesizat DNA cu privire la posibile indicii privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

 
 
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.184.547 lei şi 15.600 euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de deputatul Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de Mircea Drăghici.

De asemenea, având în vedere elementele identificate din activitatea de evaluare, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, ANI a sesizat DNA cu privire la posibile indicii privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ceea ce priveşte încasarea de Mircea Drăghici a sumei de 313.247 lei, reprezentând venituri din chirii, de la societăţi comerciale care, la rândul lor, realizau venituri în baza contractelor de prestări servicii de la o formaţiune politică.


ANI a sesizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii referitor la încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte înregistrarea contractelor de închiriere aferente perioadei 2017 - 2018, în anul 2019, respectiv după demararea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în baza cărora Mircea Drăghici a încasat suma de 313.247 lei.

Totodată, ANI a sesizat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei în materie în ceea ce priveşte imobilele dobândite în anul 2018 de către fiicele lui Mircea Drăghici, cu suma totală de 100.000 lei, de la bunicii acestora, care anterior, în anul 2015, le dobândiseră de la Mircea Drăghici şi de la soţia acestuia, pentru suma de 59.800 euro.

ANI anunţă că Mircea Drăghici a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative, iar deputatul PSD a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3062 / 4937
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...