ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

“Tichetul Verde” pe teritoriul României - proiect adoptat de Senat

12 Octombrie 2021   |   Agerpres

Proiectul a fost adoptat cu 61 de voturi "pentru", 23 "împotrivă" şi 45 de abţineri.

 
 
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de parlamentari PSD privind instituirea "Tichetului Verde" pe teritoriul României.
 
Proiectul a fost adoptat cu 61 de voturi "pentru", 23 "împotrivă" şi 45 de abţineri.
 
Actul normativ are ca obiect de reglementare regimul juridic al "Tichetului Verde", care reprezintă, conform expunerii de motive, "biletul de valoare pe care operatorii economici care colectează deşeuri îl acordă deţinătorului de deşeuri atunci când acesta colectează şi predă la punctul de lucru al operatorului respectiv deşeurile reciclabile, cum ar fi, de exemplu, hârtie, metal, plastic, sticlă, deşeuri provenind din autoturisme, din baterii şi acumulatori, deşeuri electronice şi electrice".
 
Potrivit iniţiatorului, proiectul vizează implementarea unui mecanism prin care procesele privind deşeurile să poată avea loc direct de la sursă (de la deţinătorul de deşeuri, atât persoană fizică, cât şi juridică), astfel încât deşeurile să poată fi selectate şi colectate în mod corect şi distinct, precum şi predate în mod corespunzător ulterior direct către operator.
 
Proiectul de act normativ a fost adoptat cu o serie de amendamente.
 
Tichetele verzi nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar, ele pot fi utilizate doar pe teritoriul României, doar în termenul de valabilitate de un an şi numai pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor puse la dispoziţie de unităţile afiliate.
 
Unităţile emitente au obligaţia să transmită operatorilor economici care colectează deşeuri lista unităţilor afiliate la care se pot folosi tichetele verzi. La stabilirea acestor unităţi afiliate vor fi avute în vedere calitatea serviciilor şi un nivel redus al preţurilor prin practicarea unor adaosuri comerciale minime.
 
Tichetele verzi pot fi acordate deţinătorilor de deşeuri numai de către operatorii economici care au încheiat contracte de prestări ale serviciilor prevăzute de proiectul de act normativ cu unităţi emitente pentru tichetul verde.
 
Controalele privind acordarea de tichete verzi de către operatorii economici prevăzuţi în proiect se efectuează de către reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu.
 
Nerespectarea obligaţiei de acordare a tichetelor verzi de către operatorii economici agreaţi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.
 
Propunerea legislativă a fost trimisă pentru dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1963 / 5349
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul anulării unei proceduri de achiziție publică în etapa reevaluării ofertelor
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...