Reforma administrației va fi adoptată, cel mai probabil, prin ordonanță de urgență
12 Februarie 2026 Agerpres
Ea a menționat actul normativ este pe circuitul de aprobare.
Reforma administrației va fi adoptată, cel mai probabil, prin ordonanță de urgență, din motive de calendar, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
'Cel mai probabil va fi vorba despre ordonanță de urgență, din motive de calendar. E nevoie de o rapidă intrare în vigoare a acestor prevederi (...), să producă efecte, pentru a contribui la țintele pe care ni le-am asumat. O procedură de angajare durează mult mai mult', a afirmat Dogioiu după ședința de guvern, întrebată de ce premierul nu mai vrea să angajeze răspunderea în Parlament pentru pachetul legislativ privind administrația, ci să fie adoptat prin ordonanță de urgență.
Ea a adăugat că angajarea răspunderii Guvernului presupune mai mulți pași procedurali și termene care nu pot fi evitate.
'Se adoptă proiectul în guvern, urmează cele trei zile în care parlamentarii pot depune obiecții. Se depune moțiunea de cenzură, cinci zile pentru moțiunea de cenzură. O posibilă sesizare la CCR, care poate să meargă foarte repede, că au fost și spețe soluționate foarte repede, dar tot un timp procedural, n-ai cum să-l eviți, e pe pași procedurali, ceea ce prelungește destul de mult acest proces', a explicat Dogioiu.
În privința reducerilor de cheltuieli și faptul că unii miniștri au spus că nu vor aplica tăieri de 10%, ea a precizat că principiul de bază va fi acela că instituțiile care au făcut deja economii vor lua în calcul acest lucru în stabilirea noilor măsuri.
'Nu cred că există vreo lege care să poată fi ignorată - asta de principiu. (...) Va urma o decizie politică în privința conținutului acestei ordonanțe - sau acestui proiect, cel mai probabil ordonanță -, dar în mod cert principiul este că, acolo unde au fost făcute tăieri anul trecut, ele vor fi luate în calculul tăierilor pe care trebuie să le facă fiecare instituție publică. Dacă sunt ministere care au realizat o tăiere a cheltuielilor de, să zicem, 7%, vor mai face doar 3%. Dacă au făcut 10%, nu mai au absolut niciun fel de problemă. Deci cine a făcut reorganizări, cine a făcut aceste reduceri de personal, sigur că de ele se va ține cont în aplicarea procentului de anul acesta. Asta v-o spun cu valoare de principiu. Forma finală a acestui act normativ o vom vedea cu toții în momentul în care va intra și va urma să fie adoptat', a explicat Dogioiu.
Ea a menționat actul normativ este pe circuitul de aprobare.
Întrebată când va fi o ședință a coaliției pentru actul final, Dogioiu a spus: 'Cel mai probabil o ședință de coaliție ar urma să fie la începutul săptămânii viitoare, dar alte detalii concrete despre organizarea și desfășurarea ei nu am'.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 79 / 5780 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





