
Modificarea Legii audovizualului, promulgată; campanii de informare pentru combaterea consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane
24 Martie 2025
AgerpresConținutul și elaborarea comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ se stabilesc de către CNA, după consultarea cu organismele care sunt implicate, la nivel național, în prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane, prevede legea.
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, luni, actul normativ pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 potrivit căruia Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va organiza, prin intermediul radiodifuzorilor, campanii de informare publică menite să prezinte efectele nocive ale consumului de droguri, traficului de droguri și traficului de persoane.
Conform actului normativ, comunicările audiovizuale cu caracter educativ privind consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane și importanța prevenirii și combaterii acestor fenomene trebuie să respecte următoarele condiții: a) să informeze cetățenii cu privire la consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane; b) să informeze cetățenii cu privire la existența centrelor de dezintoxicare pentru consumatorii de droguri; c) să prevină cetățenii cu privire la posibilitatea inserării diverselor substanțe cu efecte psihedelice în paharele de băutură lăsate nesupravegheate în localuri, cluburi sau alte spații aglomerate, precum și la metodele utilizate pentru recrutarea victimelor traficului de persoane; d) să fie adaptate la strategiile statului român în privința prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane.
Conform actului normativ, comunicările audiovizuale cu caracter educativ privind consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane și importanța prevenirii și combaterii acestor fenomene trebuie să respecte următoarele condiții: a) să informeze cetățenii cu privire la consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane; b) să informeze cetățenii cu privire la existența centrelor de dezintoxicare pentru consumatorii de droguri; c) să prevină cetățenii cu privire la posibilitatea inserării diverselor substanțe cu efecte psihedelice în paharele de băutură lăsate nesupravegheate în localuri, cluburi sau alte spații aglomerate, precum și la metodele utilizate pentru recrutarea victimelor traficului de persoane; d) să fie adaptate la strategiile statului român în privința prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane.
Conținutul și elaborarea comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ se stabilesc de către CNA, după consultarea cu organismele care sunt implicate, la nivel național, în prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane, prevede legea.
'Consiliul inițiază discuții cu radiodifuzorii în vederea pregătirii campaniei de informare publică și selectează posturile de radio și de televiziune aflate în jurisdicția României, care dețin licență audiovizuală și au avut în structura de programe emisiuni informative, culturale și educative de interes public, în ordinea audienței, pentru publicul țintă, cu vârste între 10 și 50 de ani, ca medie pe tot anul anterior desfășurării campaniei. Campania de informare publică se va derula lunar', stipulează actul normativ.
Cu 30 de zile înainte de data începerii campaniei de informare publică, CNA trimite posturilor de radio și de televiziune selectate materialele de informare în scopul adaptării acestora la grila de programe.
'Pentru zonele în care populația minoritară depășește procentul de 10% din totalul populației, utilizatorii de servicii de televiziune și de radiodifuziune care conform licenței audiovizuale transmit în limba minorităților naționale vor difuza mesajele stabilite de Consiliu, în limbile respectivelor minorități', prevede legea.
Potrivit actului normativ, cheltuielile ocazionate cu difuzarea acestor mesaje se negociază de CNA cu radiodifuzorii și se plătesc din fondul de rezervă al Guvenului, în baza unui deviz și a facturilor emise.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 35 / 5429 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Young Professionals to Watch | Pentru Andreia Moraru (Senior Associate), avocat cu un master absolvit în Olanda, reputația internațională a ZRVP a fost garanția că va lucra în mandate de arbitraj internațional de anvergură, alături de o echipă care și-a demonstrat valoarea în piață: ”Toate așteptările profesionale mi-au fost depășite și mă bucur mult că am avut oportunitatea să mă alătur echipei. La ZRVP am simțit întotdeauna că avocații seniori au suficientă experiență încât să găsească drumul și în cazul în care poteca nu este bătătorită”
Women Lawyers | Ileana Nicolescu (Managing Associate) a simțit că BACIU PARTNERS va fi mediul în care va evolua înconjurată de oameni ce o vor inspira nu numai profesional. ”E important pentru fiecare dintre noi să simțim că suntem în locul potrivit pentru etapa din carieră în care ne aflăm, loc care să ofere și premisele să continuăm să creștem”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Women Lawyers | Femeile avocat redefinesc succesul în avocatura de business. De vorbă cu Irina Picoș (Managing Associate, BSMP) despre leadership feminin, provocări profesionale și lecțiile învățate în carieră: ”Am ales această echipă datorită figurilor feminine ce reprezintă pentru mine adevărate modele în plan profesional și uman și care îmi oferă, zi de zi, inspirația, încrederea și determinarea de a continua munca în profesia de avocat”
PNSA, alături de ALD Automotive la fuziunea cu LeasePlan în Ayvens
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”
LegiTeam | Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate
ZRVP, alături de dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe la deschiderea primului hotel Radisson RED din România
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...