Ionuţ Sas (PwC România): Obligaţia de a converti datoriile în acţiuni este excesivă
29 August 2019 AGERPRES
Două prevederi, cea referitoare la interdicţia de a acorda avansuri sau împrumuturi până la regularizarea sumelor distribuite ca dividende şi cea privind posibilitatea de a distribui dividende din rezerve, sunt logice şi aduc clarificări şi simplificări cadrului legal existent.
Obligaţia de a converti datoriile în acţiuni este excesivă şi ar trebui ca acţionarii să aibă posibilitatea de a alege varianta optimă pentru afacerea lor de a realiza recapitalizarea, susţine Ionuţ Sas, Partener PwC România.
"Conversia în acţiuni a datoriilor rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de acţionari, în cazul în care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, vizează în special un anumit segment al companiilor private din România, cel al 'companiilor sărace cu acţionari bogaţi'. Conform evidenţelor noastre, 38% dintre firmele din România sunt decapitalizate, dar nu toate din aceleaşi cauze pe care vrea să le remedieze propunerea legislativă. De exemplu, unele se află în perioada de investiţie şi o asemenea măsură nu ar fi potrivită. Măsura intenţionează să creeze, pe termen mediu şi lung, premisele pentru însănătoşirea mediului de afaceri. Totuşi, obligaţia de a converti datoriile în acţiuni este excesivă şi ar trebui ca acţionarii să aibă posibilitatea de a opta pentru varianta optimă pentru afacerea lor de a realiza recapitalizarea", a spus Ionuţ Sas, în cadrul unei conferinţe.
"Conversia în acţiuni a datoriilor rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de acţionari, în cazul în care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, vizează în special un anumit segment al companiilor private din România, cel al 'companiilor sărace cu acţionari bogaţi'. Conform evidenţelor noastre, 38% dintre firmele din România sunt decapitalizate, dar nu toate din aceleaşi cauze pe care vrea să le remedieze propunerea legislativă. De exemplu, unele se află în perioada de investiţie şi o asemenea măsură nu ar fi potrivită. Măsura intenţionează să creeze, pe termen mediu şi lung, premisele pentru însănătoşirea mediului de afaceri. Totuşi, obligaţia de a converti datoriile în acţiuni este excesivă şi ar trebui ca acţionarii să aibă posibilitatea de a opta pentru varianta optimă pentru afacerea lor de a realiza recapitalizarea", a spus Ionuţ Sas, în cadrul unei conferinţe.
El a afirmat că proiectul conţine cinci elemente de noutate majoră. Două prevederi, cea referitoare la interdicţia de a acorda avansuri sau împrumuturi până la regularizarea sumelor distribuite ca dividende şi cea privind posibilitatea de a distribui dividende din rezerve, sunt logice şi aduc clarificări şi simplificări cadrului legal existent.
În schimb unele propuneri sunt perfectibile şi merită rediscutate pentru că sunt prea restrictive sau disproporţionate faţă de scopul actului normativ. De exemplu, termenul propus de a converti datoriile în acţiuni, de până la sfârşitul exerciţiului financiar în care au fost constatate pierderile, este prea strâns.
Potrivit sursei citate, dacă proiectul intră în vigoare în perioada următoare, ar însemna ca societăţile vizate să rectifice activul net într-o perioadă extrem de scurtă. Mediul de afaceri a susţinut să fie menţinută actuala prevedere din legea societăţilor care dă răgaz până la sfârşitul anului următor - prevedere mult mai clară şi rezonabilă şi cu o altă forţă legislativă.
Ana-Maria Iordache, Partener D&B David şi Baias, a declarat că Ordonanţa privind restructurarea financiară are un dublu scop: reducerea arieratelor şi creşterea gradului de colectare. Acesta prevede două tipuri facilităţi care pot fi acordate contribuabililor: restructurarea obligaţiilor financiare restanţe mai mari de 1 milion lei, respectiv anularea obligaţiilor fiscale accesorii pentru datorii mai mici de 1 milion lei. Practic este o alternativă la procedura de eşalonare cu promisiunea din partea statului de a nu mai plăti accesorii.
Potrivit notei de fundamentare, se califică pentru restructurare financiară 31 companii de stat şi 2.634 de companii private. Cei care doresc să intre în acest program trebuie să trimită notificarea până pe 30 septembrie 2019, iar în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, trebuie să depună un plan de restructurare. Prin urmare, dacă debitorii nu depun planul până pe 5 februarie 2020 sau procesul eşuează pe parcurs, poate fi cerută insolvenţă şi vedem un nou val de insolvenţe.
A doua măsură vizează anularea tuturor debitelor mai mici de 1 milion lei de care pot beneficia persoanele fizice, primăriile şi ONG-urile. Faţă de proiectul postat pe site-ul MFP, în forma publicată în Monitorul Oficial, a apărut o noutate, respectiv persoanele juridice au fost excluse de la aplicarea acestei măsuri.
La rândul său, Sorin Petre, Partener PwC România, a declarat că dosarele pentru restructurare financiară trebuie realizate de un expert independent care să ştie evaluare, restructurare, analize financiare, fiscalitate.
" Trebuie să cuprindă performanţa istorică a societăţii şi situaţia din prezent, previziunile privind performanţă societăţii pe următorii 7-10 ani. Aşadar implică o analiză financiară complexă şi detaliată, oarecum similară planurilor de reorganizare avute în vedere în procedurile de insolvenţă", arată reprezentantul PwC.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4882 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





