ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Florin Cîţu: Deficitul bugetar nu va depăşi în acest an 3,6% din PIB şi nu creştem taxele

08 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

Potrivit ministrului de resort, chiar dacă România s-a împrumutat cu aproape 14 miliarde de euro în plus faţă de cât de previzionase, s-a reuşit să se facă economii la dobânzi de circa 700 de milioane de lei.

 
 
Deficitul nu va depăşi în acest an 3,6% din PIB şi taxele nu vor fi majorate, indiferent de situaţie, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Indiferent de situaţie, în anul acesta deficitul nu va depăşi 3,6% din PIB şi nu creştem taxele. Constrângerile mele sunt două şi ţin foarte mult la ele: deficitul nu poate depăşi 3,6% din PIB şi nu introducem taxe. Pieţele financiare nu sunt interesate de titluri de can can sau de nu ştiu ce senator care vrea să mai câştige un mandat. Ei vor să ştie dacă România creşte probabilitatea de a plăti datoria sau scade această probabilitate. De aceea trebuie să fim foarte atenţi când comunicăm şi mesajul meu pentru pieţele financiare este că nu depăşim deficitul de 3,6% din PIB şi nici nu creştem taxe. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la minister a fost să cer situaţia reală a deficitului bugetar. Situaţia reală era că va fi peste 4%. Bugetul pentru anul trecut a fost construit pe un deficit de 2,76%. Necesarul de finanţare a fost construit pe un deficit de 2,76%. Deci, diferenţa trebuia acoperită de undeva şi aveam două variante: împrumuturi sau taxe şi tăieri de cheltuieli", a menţionat Cîţu.


Potrivit ministrului de resort, chiar dacă România s-a împrumutat cu aproape 14 miliarde de euro în plus faţă de cât de previzionase, s-a reuşit să se facă economii la dobânzi de circa 700 de milioane de lei.

"Ca să acopăr acel deficit, a trebuit să ne împrumutăm. Am mers în piaţă şi ne-am împrumutat. Ceea ce nu vedeţi dumneavoastră în titlurile din ziare este următorul lucru: am reuşit să ne împrumutăm mai mult decât era previzionat anul trecut, cu 1,6% din PIB, deci aproape 14 miliarde de lei în plus, fără să creăm o turbulenţă în piaţă. Moneda naţională s-a apreciat în ultima parte a anului, dobânzile au scăzut. Mai mult, am reuşit să facem o economie la dobânzi de aproape 700 de milioane de lei. Ideea este că între titlurile din ziare şi ceea ce s-a întâmplat în realitate este o diferenţă de la cer la pământ. Să reuşeşti într-o lună de zile cu o economie ca a României care a avut şi acea problemă cu ratingul şi să rămânem şi cu buffer-ul, e ceva. Ne-am împrumutat mai mult, cursul s-a apreciat, dobânzile au scăzut şi nicio problemă de finanţare. Nu am văzut niciun Guvern să facă aşa ceva. Am apreciat ce au spus cei de la Standard & Poors, că deficitul nu este al acestui guvern, ci al celui precedent, prin cheltuieli iresponsabile", a subliniat demnitarul.

Acesta a adăugat că actualul Guvern s-a împrumutat din piaţă, în euro, la o dobândă de 0,3% pe an, în comparaţie cu fostul Executiv, care a ales să se împrumute la o dobândă anuală, în aceeaşi monedă, de 0,84%.

"Am împrumutat de pe piaţa internă în euro, pentru că era preţul fantastic de bun. Facem schimb valutar şi după aceea folosim leii pentru plăţi şi acoperirea deficitului. Predecesorii se împrumutau la 0,84% pe an, noi ne-am împrumutat la 0,3% pe an, în euro, chiar şi mai puţin. Împrumuturile sunt o chestie normală, nu adăugăm la datoria publică foarte mult. Datoria publică este undeva la 36% şi încercăm să o ţinem acolo. Plafonul a rămas la 40%", a spus Florin Cîţu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4513 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...