CJUE: Instanţa competentă are sarcina de a aprecia temeinicia refuzului îmbarcării unui resortisant al unui stat terţ

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, joi, că refuzul îmbarcării în avion a unui pasager pentru motivul că acesta ar fi prezentat documente de călătorie pretins necorespunzătoare nu privează, în sine, pasagerul de protecţia prevăzută de Regulamentul în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor aerieni, informează un comunicat de presă al CJUE.

De asemenea, CJUE susţine că în caz de contestare din partea acestui pasager, revine instanţei competente sarcina de a aprecia caracterul temeinic sau nu al motivelor acestui refuz.

Tribunalul de la Luxemburg a analizat un incident care a avut loc în luna septembrie 2015, când D.Z., resortisant al Kazahstanului, s-a deplasat la aeroportul din Larnaca (Cipru) în vederea îmbarcării pentru un zbor al companiei aeriene române Blue Air cu destinaţia Bucureşti (România), unde prevăzuse să rămână până la 12 septembrie 2015. La momentul controlului la aeroport, cetăţeanul din Kazahstan a prezentat paşaportul său, un permis de şedere temporară cipriot, cererea de eliberare a vizei de intrare pe teritoriul român pe care o depusese anterior pe site-ul internet al Ministerului Afacerilor Externe român, precum şi răspunsul ministerului menţionat potrivit căruia o asemenea viză nu era necesară. Contactat de angajaţii societăţii care acţionează în calitate de mandatar al Blue Air în aeroportul din Larnaca, personalul la sol al Blue Air din aeroportul Bucureşti a arătat că D.Z. nu putea intra în România în lipsa deţinerii unei vize naţionale, ceea ce a avut drept consecinţă refuzul la îmbarcarea acestuia.

D.Z. a formulat o acţiune împotriva Blue Air la Tribunalul Districtual din Larnaca, Cipru, în scopul de a fi compensat pentru prejudiciul pe care considera că l-a suferit ca urmare a acestui refuz. În aceste condiţii, instanţa de trimitere a solicitat Curţii de Justiţie să interpreteze Decizia privind regimul simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, Codul Frontierelor Schengen, precum şi Regulamentul în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor aerieni. Potrivit articolului 3 din respectiva decizie, cele patru state membre vizate de aceasta, printre care România, pot să recunoască ca fiind echivalente cu vizele lor naţionale, pentru şederi pe teritoriul lor pentru o perioadă care nu depăşeşte 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, vizele şi permisele de şedere eliberate de celelalte state membre astfel vizate.

Prin hotărârea pronunţată astăzi, Curtea consideră mai întâi că, atunci când un stat membru vizat de respectiva decizie se angajează, astfel cum a procedat România, să aplice decizia şi regimul prevăzut de articolul 3 din aceasta şi să recunoască drept echivalente cu propriile sale vize vizele şi permisele de şedere eliberate de celelalte state membre destinatare ale respectivei decizii, acest stat membru este obligat să recunoască în principiu toate documentele menţionate de acest articol pentru şederile care nu depăşesc 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile şi nu poate deroga, de la caz la caz, de la acest regim.

"Curtea a statuat că un resortisant al unui stat terţ, titular al unei vize de intrare sau al unui permis de şedere care beneficiază de o asemenea recunoaştere, poate invoca această dispoziţie împotriva acestui stat membru (efect direct)", se arată în hotărârea CJUE. "Cu toate acestea, pasagerul nu poate opune decizia operatorului de transport aerian care i-a refuzat îmbarcarea pentru motivul că intrarea pe teritoriul statului membru de destinaţie ar fi fost refuzată de autorităţile acestui din urmă stat, întrucât, procedând astfel, operatorul de transport aerian nu acţionează în calitate de emanaţie a acestui stat membru", adaugă Curtea.

În continuare, Curtea arată că faptul că "un operator de transport aerian refuză îmbarcarea unui resortisant al unui stat terţ, în lipsa unei decizii de refuz al intrării scrise, motivate şi comunicate persoanei interesate, este contrar Codului Frontierelor Schengen". În sfârşit, Curtea a statuat că "refuzul la îmbarcare motivat de caracterul pretins necorespunzător al documentelor de călătorie nu privează, în sine, pasagerul de protecţie în temeiul Regulamentului în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor aerieni".

Prin urmare, în caz de contestare, "revine instanţei competente sarcina de a aprecia caracterul temeinic sau nu al motivelor unui asemenea refuz la îmbarcare", susíne CJUE. În această privinţă, Regulamentul în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor aerieni se opune unei clauze, conţinută în condiţiile generale ale operatorului de transport aerian, care limitează sau exclude răspunderea acestuia în caz de refuz la îmbarcare pentru motive legate de caracterul pretins necorespunzător al documentelor de călătorie ale pasagerului, şi privează astfel pasagerul de eventualul său drept la compensare.

Compania aeriană Blue Air operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei.

În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.