CCR: Legea de exonerare a personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume - constituţională
12 Octombrie 2022 Agerpres
Prin art. I. pct. 1 din legea în forma trimisă iniţial la promulgare, dispoziţiile art. 1 din Legea pentru modificarea Legii 78/2018 se modificau în sensul extinderii sferei destinatarilor legii, de prevederile acestei legi urmând să beneficieze şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se menţiona în document.
Curtea Constituţională a României (CCR) respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii de exonerare a personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Şeful statului preciza în sesizarea trimisă în judecătorilor constituţionali că Legea 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială prevede că personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile anterior datei de 31 martie 2018 este exonerat de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă în vigoare la data plăţii acestor drepturi, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul menţionat trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri sau instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.
Prin art. I. pct. 1 din legea în forma trimisă iniţial la promulgare, dispoziţiile art. 1 din Legea pentru modificarea Legii 78/2018 se modificau în sensul extinderii sferei destinatarilor legii, de prevederile acestei legi urmând să beneficieze şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se menţiona în document.
Astfel, spune preşedintele Iohannis, ar fi intrat sub incidenţa acestor prevederi acele autorităţi şi instituţii ale căror bugete se regăsesc în una dintre următoare categorii: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice sau bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Totodată, şeful statului arată că se prevedea exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare sau din asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri sau instituţii cu atribuţii de control al unor prejudicii.
În noiembrie 2020, preşedintele a formulat cerere de reexaminare prin care au fost semnalate Parlamentului impactul bugetar negativ al legii, lipsa corelării cu alte acte normative, ignorarea rolului Curţii de Conturi prin înlăturarea protecţiei bugetului public naţional asigurată prin norme de natură penală în cazul nerecuperării prejudiciilor constatate, precum şi dispoziţiile privind sfera beneficiarilor legii din perspectiva tratamentului diferenţiat şi a impactului bugetar.
"Legea supusă controlului de constituţionalitate are un nou conţinut, în urma reexaminării, în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. Astfel, Parlamentul a extins sfera beneficiarilor legii şi cu privire la personalul din administraţia publică locală. De asemenea, forul legislativ a adăugat aprobarea exonerării de la plată şi pentru sumele reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar", indică Iohannis.
Având în vedere procedura de adoptare a legii criticate în etapa reexaminării, precum şi conţinutul normativ al acesteia, şeful statului aprecia că legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. h) şi l) şi 76 alin. (1), art. 77 alin. (2), art. 111 alin. (1), art. 138 alin. (5), art. 140, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1605 / 5775 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





