ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR discută pe 10 februarie sesizarea pe legea privind republicarea actelor normative în Monitorul Oficial

11 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituţională asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

 
 
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 10 februarie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe legea care vizează unele măsuri privind republicarea actelor normative în Monitorul Oficial, au precizat, luni, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituţională asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

"Considerăm că, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor norme şi principii constituţionale", se arată în sesizarea la CCR.


Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost transmis de Parlament preşedintelui Iohannis, în vederea promulgării, pe 21 decembrie.

Legea prevede că republicarea legilor, ordonanţelor şi a hotărârilor de Guvern cu caracter normativ se va face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau de completare. În acest sens, în sesizare se arată că legea reglementează reguli distincte pentru fiecare dintre actele normative menţionate, precum şi o serie de norme comune acestora, care se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2022, dată până la care actul normativ instituie o serie de dispoziţii cu caracter tranzitoriu. De asemenea, atât pentru perioada tranzitorie, cât şi după momentul intrării în vigoare, legea menţionată cuprinde şi dispoziţii referitoare la atribuţiile tuturor autorităţilor publice implicate în procedura republicării.

Şeful statului precizează că legea criticată cuprinde reglementări ce vizează atât organizarea, cât şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care însă au fost adoptate cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală.

Preşedintele Iohannis subliniază că legea instituie reguli derogatorii speciale în materie de republicarea actelor normative inclusiv pentru perioada tranzitorie, aplicabilă până la data de 1 ianuarie 2022. De asemenea, el menţionează că alături de normele derogatorii ce privesc funcţionarea Consiliului Legislativ, legea criticată instituie, la rândul său, norme derogatorii în privinţa organizării Consiliului Legislativ.

El arată că prevederea care instituie obligaţia Consiliului Legislativ de a-şi înfiinţa o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative reprezintă în fapt o intervenţie legislativă în organizarea acestei autorităţi constituţionale, care tehnic-legislativ se putea realiza fie printr-o modificare expresă a Legii nr. 73/1993, lege cu caracter organic, fie ar fi trebuit ca legea criticată - întrucât se circumscrie sferei organizării Consiliului Legislativ - să fie adoptată cu majoritatea cerută de Legea fundamentală pentru legile organice.

Preşedintele Iohannis mai precizează că, prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, avizul negativ al Consiliului Legislativ emis în materia republicării actelor normative capătă un caracter de aviz conform şi apreciază că se încalcă legea fundamentală prin "alterarea rolului constituţional al Consiliului Legislativ care, prin această lege, din organ consultativ de specialitate al Parlamentului devine o autoritate cu competenţe decizionale în privinţa republicării actelor normative".

El spune că, din analiza legii criticată, rezultă că singurele entităţi să se pronunţe cu privire la forma republicabilă a actelor de bază respective sunt comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, acestea trebuind să aibă în vedere atât avizul negativ al Consiliului Legislativ asupra formei republicabile a actului, cât şi măsurile legislative necesare pentru republicarea legii, transmise cu acest scop de către Departamentul Legislativ al Camerei Deputaţilor sau al Senatului.

"Având în vedere toate aceste aspecte, rezultă că legiuitorul a conferit comisiilor permanente ale celor două Camere un rol esenţial, decizional, cu privire la forma republicabilă a legilor de bază, ceea ce contravine rolului constituţional al Parlamentului şi al comisiilor permanente", subliniază Iohannis.

Astfel, consideră că, pe de o parte, prin conferirea comisiilor permanente a acestei atribuţii de decizie cu privire la forma republicabilă a legii de bază, legea criticată oferă o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, ceea ce excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, echivalează cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Senatul şi Camera Deputaţilor sunt singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte rolul şi atribuţiile constituţionale, iar nu comisiile permanente.

Şeful statului mai arată că legea conţine şi dispoziţii neclare şi nu se corelează cu alte acte normative aflate în vigoare şi chiar promovează soluţii normative ce se exclud reciproc prin raportare la dreptul pozitiv.

El solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României este neconstituţională în ansamblul său.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3042 / 5740
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...