ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR dezbate sesizările privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ

11 Noiembrie 2020   |   AGERPRES

Liberalii au depus, pe 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

 
 
Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizările PNL şi USR privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

De asemenea, CCR va lua în discuţie şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.

Liberalii au depus, pe 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.


Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.

Liberalii afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.

"Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.

Plenul Parlamentului a decis numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi 'pentru' şi 43 'contra'.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă - 17.

Votul a fost secret, cu buletine.

Pe 23 octombrie, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL Curtea Constituţională pentru invalidarea numirii lui Florin Iordache în fruntea Consiliul Legislativ, dar şi cu privire la Hotărârea Parlamentului 30 /2020 privind numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu, iar Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără şef după demisia lui Gheorghe Popescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2965 / 5489
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...