ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Camera Deputaţilor | Proiect pentru îmbunătăţirea cadrului normativ din domeniul combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri

15 Mai 2024   |   Agerpres

Proiectul de lege vizează îmbunătăţirea cadrului normativ din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

 
 
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Proiectul de lege vizează îmbunătăţirea cadrului normativ din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

"Procurorul poate dispune, atunci când apreciază necesar pentru soluţionarea cauzei, evaluarea consumatorului de droguri în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, în raport de circumstanţele personale ale consumatorului şi de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi dacă acesta nu se află în mod voluntar inclus într-un astfel de circuit integrat de asistenţă. În cazul consumatorilor minori, evaluarea este obligatorie. Evaluarea consumatorului se realizează cu consimţământul acestuia de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog. În funcţie de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul scris al consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri", prevede proiectul.


În situaţia în care consumatorul, până la emiterea raportului de evaluare, face dovada înscrierii voluntare într-un circuit de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, procurorul dispune trimiterea raportului de evaluare către centrul sau, după caz, unitatea medicală care acordă asistenţă consumatorului în vederea reevaluării programului individual al acestuia.

Actul normativ mai prevede, de asemenea, că fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

"Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, de către proprietarul, chiriaşul, deţinătorul cu titlu sau fără titlu sau administratorul oricărui imobil, incluzându-le şi pe cele aflate în stare de degradare, dezafectate ori în construcţie, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani", stipulează actul normativ.

Proiectul de lege mai prevede interzicerea exercitării dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule timp de 10 ani pentru şoferii care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan.

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere", se arată în document.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 265 / 5415
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...