ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră: Codul de procedură penală, armonizat cu o Directivă UE în privinţa unor drepturi ale minorilor

17 Noiembrie 2020   |   AGERPRES

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat tacit de Senat.

 
 
Deputaţii au dat marţi vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, care are în vedere completarea prevederilor care privesc informarea minorului asupra drepturilor sale, cu ocazia primei audieri de către organele judiciare, referitoare la principalele etape ale procesului penal, protecţia vieţii private, prezenţa la judecarea cauzei, formularea de căi de atac, aplicarea unui regim de detenţie adecvat vârstei.

S-au înregistrat 216 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Proiectul de lege votat de plenul Camerei Deputaţilor are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.135/2010, în scopul transpunerii dispoziţiilor art.2 alin.(3), art.3 par. final, art.4 alin.(1) lit.a) pct.(i), (iii) si (iv), lit.b) şi c) şi alin.(2), art.5, art.7 alin.(5) şi (8), art.8 alin.(2), art.15 alin.(2)-(4) şi art.22 din Directiva (UE) 2016/800 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale.


Potrivit unui amendament, în cazul în care minorul nu desemnează un alt adult sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, comunicarea informaţiilor se va face către o altă persoană aleasă de organul judiciar, ţinând seama de interesul superior al minorului.

Conform proiectului, în cauzele cu suspecţi sau inculpaţi minori, înainte de prima audiere a acestora, li se aduc la cunoştinţă şi o serie de informaţii cu privire la etape ale procesului penal, între care dreptul ca părinţii sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar sau un alt adult pe care îl desemnează şi este acceptat în această calitate de organul judiciar să primească aceleaşi informaţii care îi sunt comunicate; dreptul la protecţia vieţii private, în condiţiile legii; dreptul de a fi însoţit de părinţi sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar sau de un alt adult pe care îl desemnează şi este acceptat în această calitate.

Minorul mai beneficiază de informare asupra dreptului de a fi evaluat prin intermediul referatului de evaluare, a dreptului la evaluare medicală şi asistenţă medicală în cazul în care va fi supus unei măsuri preventive privative de libertate, a dreptului de a fi prezent la judecarea cauzei, precum şi a dreptului la exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii.

Actul normativ mai prevede că minorul va fi informat despre măsurile preventive ce i se pot aplica, precum şi despre dreptul ca măsura preventivă privativă de libertate să fie aplicată cu caracter excepţional, potrivit art.243, despre perioada pentru care poate fi dispusă şi durata maximă a măsurii preventive privative de libertate, despre condiţiile pentru prelungirea şi menţinerea acesteia, precum şi despre dreptul la verificarea periodică a măsurii, în condiţiile legii.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat tacit de Senat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3235 / 5780
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...