A fost înfiinţat Consiliul Naţional al Siguranţei Pacientului
23 Februarie 2021 Agerpres
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, Consiliul este un organism de specialitate consultativ, fără personalitate juridică, neremunerat, condus de un preşedinte şi de un Birou Executiv, aleşi în Adunarea Generală.
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate anunţă înfiinţarea Consiliului Naţional al Siguranţei Pacientului (CNSP), printr-un ordin, care a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, Consiliul este un organism de specialitate consultativ, fără personalitate juridică, neremunerat, condus de un preşedinte şi de un Birou Executiv, aleşi în Adunarea Generală.
Din componenţa Consiliului Naţional al Siguranţei Pacientului fac parte reprezentanţi ai societăţilor ştiinţifice şi profesionale medicale, structuri asociative ale pacienţilor, membri ai Academiei Române, precum şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, alţi profesionişti din sănătate, cu aprobarea Adunării Generale.
Principalele obiective ale CNSP sunt: formarea şi implementarea culturii siguranţei pacientului în rândul profesioniştilor din sănătate; formarea şi implementarea culturii calităţii şi siguranţei serviciilor de sănătate în rândul pacienţilor şi aparţinătorilor; activităţi de cercetare specifice asigurării calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului.
Consiliul face propuneri de acţiuni şi proiecte pentru creşterea siguranţei asistenţei medicale; colaborează cu instituţiile de învăţământ superior şi cu alte instituţii de formare medicală în stabilirea nevoilor de formare a profesioniştilor din sănătate în domeniul asigurării şi îmbunătăţirii continue a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului; constituie comisii de specialitate şi stabileşte atribuţiile acestora, în realizarea obiectivelor propuse.
De asemenea, CNSP formulează propuneri de îmbunătăţire sau actualizare a ghidurilor, protocoalelor de practică medicală şi a procedurilor din care acestea fac parte; analizează nivelul de implementare de către profesionişti a bunelor practici diagnostice şi terapeutice pe specialităţi; elaborează recomandări de bune practici diagnostice şi terapeutice, în vederea stabilirii limitelor de competenţă, precizează comunicatul citat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3040 / 5861 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





