ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vîlceanu: Există îngrijorări la Comisia Europeană, care ne-a întrebat dacă există posibilitatea să mergem să încercăm să renegociem PNRR

28 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Întrebat dacă acesta va avea loc renegocierea PNRR, ministrul a spus că "nu, evident, niciodată".

 
 
Posibilitatea ca România să ceară renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă a ridicat semne de îngrijorare la Comisia Europeană, a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, care a reiterat că nu va avea loc o renegociere.
 
"Câtă vreme există această dezbatere permanentă în care o parte a membrilor Guvernului spun ceva şi vine o altă parte şi spune altceva nu văd ca în viitorul apropiat, mă refer aici la nivel de săptămâni, să existe un act normativ. Pentru că din păcate trebuie să recunosc că genul acesta de documente, cum e şi PNRR, care până la urmă e o colecţie de reforme de care românii au nevoie, de 30 de ani avem nevoie de reformele astea, sunt prezentate în spaţiul public diferit. Unii spun că sărăceşte românii, alţii spun că din contră, e foarte bine români. Şi toate lucrurile astea se întâmplă pentru că nu toţi stau să citească 1.500 de pagini cât are PNRR-ul să vadă dacă acest PNRR le este benefic sau nu. Deci, din punctul meu de vedere, primul lucru pe care ar trebui să-l facem ca membrii ai Guvernului, ai aceluiaşi Guvern, este să ne limităm la obligaţiile pe care Guvernul României le are printr-un document oficial, semnat şi la care suntem parte. Altfel, să ştiţi că nu va fi nimic bun. Şi nu vă ascund faptul că există îngrijorări, au existat îngrijorări imediat în momentul în care au apărut iarăşi asemenea exprimări în spaţiul public, mă refer la îngrijorări de la Comisia Europeană care ne-au şi întrebat imediat dacă există această posibilitate să mergem să încercăm să renegociem. Vă anunţ că renegocierea PNRR înseamnă renegocierea de la zero", a afirmat Dan Vîlceanu, întrebat când ar putea avea loc creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii.
 
Întrebat dacă acesta va avea loc renegocierea PNRR, ministrul a spus că "nu, evident, niciodată".
 
Vîlceanu a afirmat că este prevăzută acea creştere treptată a contribuţiei la Pilonul II şi că nu avem o lege pentru modul în care se vor plăti acele pensii.
 
"Din punctul meu de vedere trebuie lăsat fiecare cetăţean să dispună de proprietatea lui aşa cum doreşte. Pentru că la Pilonul II aşa cum spuneam şi mai devreme eşti proprietar pe banii aceia, îţi rămân ţie şi în cazul în care ţi se întâmplă ceva, Doamne fereşte, şi mori banii rămân familiei. Deci practic sunt moştenire. Sunt ai tăi. Şi atunci tu decizi dacă vrei să îi iei toţi odată sau vrei să îi iei în tranşe lunare aşa cum doreşti", a spus Dan Vîlceanu.
 
Totodată, ministrul a negat că ar exista în prezent un proiect asupra căruia se discută.
 
Referitor la îngrijorările privind renegocierea PNRR, el a menţionat că niciodată nu a ascuns posibilitatea de a discuta până la termenul 2023 "orice".
 
"E termen prevăzut pentru aşa ceva. Să discuţi totul felul de lucruri pe care vrei să le discuţi legate de PNRR. Dar să vii acum în continuare şi să tot spui mergem, plecăm să renegociem, ne ducem, nu-i bine, e normal să genereze îngrijorare. Şi dumneavoastră aţi fi la fel", a subliniat Dan Vîlceanu.
 
El a precizat că, în cazul în care s-ar renegocia, ceea ce nu se va întâmpla, se pleacă de la zero.
 
"Pică tot. Tocmai de aceea vă spuneam şi ştiţi foarte bine modul serios cum ne raportăm la anumite acte normative şi reforme din PNRR. Şi aici reforma pensiilor este una consistentă la baza PNRR. De asemenea, vorbim de mediu sau de transporturi şi aşa mai departe, de digitalizare, de partea de digital", a afirmat Dan Vîlceanu.
 
El a fost întrebat despre modul în care Comisia şi-a exprimat îngrijorarea şi a precizat că acesta a avut loc verbal, unii angajaţi ai instituţiei au întrebat dacă există intenţia de a renegocia PNRR şi că sunt îngrijoraţi dacă facem aşa ceva.
 
Pe de altă parte, Dan Vîlceanu a explicat că România trebuie să se încadreze în plafonul de 9,4% din PIB cu pensiile începând cu 2023, plafon care include toate pensiile.
 
"În analiză trebuie să iei toate pensiile şi asta a fost discuţia cu Comisia. Practic, Comisia nu a cerut să adopţi un anumit sistem, ci să iei în analiză toate pensiile. Pentru că, aşa cum vă spuneam, inechităţile pe care le regăseşti în sistemul public de pensii, le regăseşti de exemplu şi la pensiile militare. Un militar, indiferent, nu vreau să dau un exemplu de grad, care a ieşit la pensie acum 7 ani are o pensie câteodată şi la jumătate sau mai puţin de jumătate din pensia pe care a câştigat-o un militar cu un statut similar anul trecut....De exemplu în sistemul public de pensii există acel indice de corecţie, care îţi creşte pensia cu 40% doar pentru că ieşi la pensie anul acesta şi nu ai ieşit la pensie acum 5 ani sau 6 ani, când era mult mai mic acel indice de corecţie. Şi acesta a generat inechităţi. Şi inechităţile acestea vin an de an. Îţi ies încă, eu ştiu, câteva zeci de mii oameni, sute de mii de oameni la pensie şi adaugi la inechitate. Şi atunci trebuie să faci o analiză a tuturor categoriilor de pensii, nu numai a unora, pentru că vă repet, aceste inechităţi sunt în toate sistemele de pensii, că vorbim de militari, magistraţi şi aşa mai departe", a declarat Dan Vîlceanu.
 
El a semnalat că trebuie să facem mai mult şi să vorbim mai puţin pentru că în prezent noi tot vorbim de 9,4%, dar nu aven un proiect de lege din care să rezulte că trebuie să plătim mai mult de 9,4%, ci pur şi simplu "facem o dezbatere sterilă pe un procent, fără a avea ceva concret".
 
De asemenea, ministrul a precizat că nu a existat în Guvern nicio discuţie despre renegocierea PNRR.
 
"În PNRR există acest mecanism de ajustare, şi e bine ca opinia publică să ştie, v-am spus, suntem extrem de transparenţi şi încercăm să informăm la timp, există în PNRR acest mecanism de ajustare a granturilor luând în calcul variaţia reală a PIB din 2020 şi variaţia agregată 2020/2021. Şi în momentul în care înlocuieşti datele din prognoză pe care Comisia le-a considerat atunci când am calculat nivelul de granturi şi nivelul de împrumuturi cu datele reale, cu ce s-a întâmplat de fapt şi cu creşterea de 7% pe care România a avut-o, este posibil ca nivelul de granturi să se reducă. Din estimările noastre undeva aproape de 2 miliarde de euro. Şi e bine să ştiţi lucrul acesta, să ştie şi oamenii pentru că, na, nu ştiu, aşa cum vă spuneam, câtă lumea a citit ce scrie în PNRR şi după aceea pot exista şi redacţii care vor trata acest aspect ca fiind un dezastru pentru România şi uite ce s-a întâmplat, nimeni nu a ştiut şi uite cum România pierde din cauza cuiva nu ştiu câţi bani. Nu, acestea sunt chestiuni normale. Sunt trecute în PNRR şi practic granturile sunt calculate aşa cum vă spuneam la PIB-ul real din 2020 şi variaţia PIB-ului real agregat din 2020 / 2021", a spus Dan Vîlceanu.
 
Ministrul a afirmat că există posibilitatea să se vină cu bani de la buget pentru a susţine proiectele care ar fi fost finanţate din granturi sau se poate renunţa până în 2023 la unele proiecte care sunt imposibil de finalizat până în 2026.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6431 / 11052
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...