ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Orban: Am adoptat un memorandum prin care am decis semnarea contractului privind proiectarea şi execuţia drumului Piteşti-Craiova

16 Septembrie 2020   |   Agerpres

Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată după ce una dintre firmele participante la licitaţie a contestat atât la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, cât şi în instanţă, procedura de achiziţie publică, tergiversând astfel derularea investiţiei.

 
 
Guvernul a adoptat un memorandum pentru semnarea contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului 4 al drumului expres Piteşti-Craiova, a declarat, miercuri, la Piteşti, premierul Ludovic Orban.
 
Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată după ce una dintre firmele participante la licitaţie a contestat atât la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, cât şi în instanţă, procedura de achiziţie publică, tergiversând astfel derularea investiţiei.
 
"Eu aşa ceva nu am văzut, un asemenea boicot, repet, inacceptabil. Le transmit clar un mesaj că dacă au venit în România şi îşi imaginează că aşa vor să aibă lucrări în România pe calea care au pornit nu vor face altceva decât să îşi ostilizeze întreg Guvernul, instituţiile şi mai ales populaţia, drept pentru care în Guvern, deoarece legea ne permite, am adoptat un memorandum prin care am decis semnarea contractului, după respingerea contestaţiei de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Din punct de vedere legal, avem acest drept se va semna contractul de proiectare şi construcţie cu consorţiul care a fost declarat câştigător. Ţin foarte mult la acest proiect. Este un proiect foarte util pentru Piteşti, pentru judeţul Argeş, pentru Craiova, pentru Dolj", a afirmat Orban.
 
Şeful Executivului a efectuat, miercuri, la Piteşti şi o vizită la şantierul de construcţii al Sălii Polivalente, investiţie finanţată din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8884 / 9969
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Filip & Company asistă Continental și divizia sa ContiTech în procesul de vânzare a unității de business Original Equipment Solutions către Regent | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...