ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tanczos Barna: Avem nevoie de un guvern cu puteri depline în cel mai scurt timp

23 Mai 2025   |   Agerpres

Tanczo Barna a prezentat joi preşedintelui ales situaţia bugetului şi a execuţiei bugetare pe anul 2025 dar şi măsurile luate deja pentru reducerea cheltuielilor şi pentru consolidarea fiscală.

 
 
Avem nevoie de un guvern cu puteri depline în cel mai scurt timp posibil, care să ducă mai departe măsurile de reducere a cheltuielilor şi de consolidare fiscală, iar până atunci Ministerul Finanţelor asigură acest interimat în care asigurăm plata salariilor, pensiilor şi a investiţiilor, a declarat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, care s-a întâlnit joi cu preşedintele ales Nicuşor Dan.

"Sper că în cel mai scurt timp posibil, România va avea un guvern cu puteri depline, un guvern care va avea o susţinere parlamentară puternică, care să ducă mai departe aceste măsuri de reducere a cheltuielilor şi de consolidare fiscală. În primele zile după alegeri, am avut deja semnale pozitive din partea pieţelor naţionale, internaţionale, monetare, de capital, am avut o apreciere a leului, am avut o creştere a burselor, am avut o reducere a costurilor de finanţare a deficitului bugetar. Este foarte clar că avem nevoie de un guvern cu puteri depline în cel mai scurt timp posibil ca să ducem mai departe aceste tendinţe pozitive. Până atunci, Ministerul Finanţelor asigură acest interimat, asigură această perioadă de tranziţie, în care asigurăm plata salariilor, pensiilor, investiţiilor, în acelaşi timp luând măsurile necesare pentru consolidarea veniturilor, consolidarea încasărilor şi echilibrarea situaţiei fiscal-bugetare", a transmis ministrul într-un mesaj video postat pe propria pagină de Facebook.


Tanczo Barna a prezentat joi preşedintelui ales situaţia bugetului şi a execuţiei bugetare pe anul 2025 dar şi măsurile luate deja pentru reducerea cheltuielilor şi pentru consolidarea fiscală. La întâlnirea de joi a fost prezent şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, fiind analizate, de asemenea, obligaţiile României în ceea ce priveşte PNRR-ul.

"Mă bucur că domnul preşedinte ales Nicuşor Dan tratează cu maximă seriozitate şi atenţie aceste probleme. Sunt cele mai importante. Într-adevăr, primele săptămâni luni ale mandatului dânsului sunt cele mai importante în privinţa formării noului guvern plin, cu puteri depline, care trebuie să aprobe pachetul de măsuri de consolidare fiscală şi de reducere a cheltuielilor, care trebuie prezentat Comisiei Europene. În acelaşi timp, sunt convins că domnul preşedinte Nicuşor Dan va reprezenta, de asemenea, un suport, nu doar personal ci şi instituţional în ceea ce priveşte implementarea acestor măsuri şi finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană", a mai spus ministrul Finanţelor.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat, joi, referitor la promisiunea făcută în campania electorală potrivit căreia TVA nu va creşte, că aceasta este "premisa de la care pleacă în toate discuţiile pe Finanţe". "Haideţi să mai aşteptăm o săptămână să vedem punctele de vedere şi ale mele şi ale partidelor pe deficit. În orice caz, e nevoie să facem nişte corecţii. Eu mi le doresc să le facem din cheltuieli", a transmis preşedintele ales.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1166 / 10690
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...