Raportul Curţii de Conturi avansează o cifră de 100 de milioane de euro pentru nereguli în timpul pandemiei
13 Octombrie 2022 Agerpres
El a solicitat Ministerului Public "să nu mai fie un simplu spectator la acest jaf şi să acţioneze în consecinţă", iar Ministerului Sănătăţii şi Guvernului să explice public "cum este posibil ca în actele contabile să existe o neconcordanţă de peste 100 de milioane de euro", aşa cum rezultă din datele Curţii de Conturi.
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a afirmat, miercuri, că, potrivit unei informări primite de la Curtea de Conturi, s-au constatat nereguli cifrând peste 100 de milioane de euro privind achiziţia şi derularea programului de vaccinare anti-COVID în România.
"Raportul Curţii de Conturi avansează o primă cifră cu privire la neregulile din timpul pandemiei, la neregulile constatate cu ocazia achiziţiei şi derulării programului de vaccinare în România. Curtea de Conturi avansează cifra de peste 100 de milioane de euro, în lei peste 533 de milioane. E cifra pe care Curtea de Conturi o avansează cu privire la neregulile constatate la modul în care s-a desfăşurat programul de achiziţionare şi de utilizare a vaccinurilor în România. Iată o cifră şocantă, o primă cifră care vorbeşte de jaful care a avut loc în timpul pandemiei", a susţinut Tanasă, într-o conferinţă de presă la Parlament.
El a solicitat Ministerului Public "să nu mai fie un simplu spectator la acest jaf şi să acţioneze în consecinţă", iar Ministerului Sănătăţii şi Guvernului să explice public "cum este posibil ca în actele contabile să existe o neconcordanţă de peste 100 de milioane de euro", aşa cum rezultă din datele Curţii de Conturi.
"Este o cifră care ar fi trebuit să ridice din scaune procurori, care ar fi trebuit să transforme Ministerul Public din simplu spectator într-un actor, o cifră care ar fi trebuit comunicată şi explicată de Guvernul României. Iată că, deşi acest audit financiar s-a desfăşurat în urmă cu trei luni, până în acest moment în spaţiul public nu a apărut nicio informaţie. AUR a susţinut în permanenţă că nu există transparenţă cu privire la aceste achiziţii. (...) Din păcate, atât drepturile omului, cât şi Constituţia au fost încălcate, iar acum încep să iasă la iveală şi cifrele jafului naţional. (...) Suntem, de altfel, singura formaţiune politică ce a solicitat şi a obţinut înfiinţarea unei comisii parlamentare de verificare a modului în care s-au făcut achiziţii în timpul pandemiei. Din păcate, această comisie parlamentară nu îşi desfăşoară activitatea pentru că este blocată în acest moment de PSD, PNL, UDMR şi USR. Înţelegem acum de ce această comisie parlamentară nu este lăsată să îşi desfăşoare activitatea", a afirmat deputatul AUR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3825 / 10118 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





